Avocații au avertizat că părinții care încalcă intimitatea copiilor lor prin postarea pe rețele de socializare a imaginilor cu aceștia fără acordul explicit al minorilor ar putea fi amendați cu până la 39.500 euro. În anumite cazuri, părinții care nu respectă legile care reglementează dreptul la viață privată ar putea ajunge la închisoare. Jandarmeria franceză este al doilea organ statal care ia noi măsuri pentru protejarea intimității minorilor, după ce poliția germană a început o campanie de conștientizare pentru părinți.
Legile stricte din Franța cu privire la protejarea intimității persoanelor capătă o nouă dimensiune, spun specialiștii în drept. Aceștia îi avertizează pe părinți că un act aparent inocent de distribuire pe rețele de socializare a unei fotografii intime cu propriul copil le poate aduce amenzi uriașe, iar în câțiva ani ar putea fi permis copiilor să își dea în judecată după majorat părinții pentru imagini jenante pe Facebook , potrivit Daily Telegraph.
În plus, din cauza riscului ca pedofilii să intre în posesia unor poze cu copii direct de pe Facebook sau alte rețele de socializare, Franța i-ar putea pedepsi pe părinți cu o amendă usturătoare de aproape 40.000 euro sau o sentință de până la un an în închisoare.
„În câțiva ani, copiii ar putea cu ușurință să își aducă propriii părinții în fața instanței ca urmare a publicării de fotografii cu aceștia de când erau mici”, spune Eric Delcroix, expert în dreptul internetului și etică, citat de The Independent.
În Germania, părinților li se amintește prin intermediul unei campanii desfășurate pe pagina poliției germane că distribuirea fotografiilor cu propriii copii aduce după sine mai multe pericole. Anterior campaniei, mai multor părinți li s-a cerut să șteargă astfel de poze de pe rețelele de socializare.
Vicepreședintele Facebook, Jay Parikh, a declarat că părinții ar putea fi atenționați direct pe site în momentul în care distribuie o astfel de fotografie.
Avertismentul poliției din Franța invită părinții să fie atenți la postările în lanț care le cer acestora să încarce fotografii cu copiii lor și să își invite prietenii să facă același lucru din cauza unor cazuri din trecut în care pozele pe Facebook ale minorilor au fost găsite pe site-uri de pornografie infantilă.