Povești arhitecturale cu tâlc. Timișoara și comorile sale turistice

În vestul țării, la graniță, pe râul Bega se află un oraș împânzit de povești, cu o paletă culturală largă. În anul 2023, Timișoara joacă un rol important pe scena europeană, cu atributul de Capitală Culturală, iar autoritățile se focalizează acum pe punerea în valoarea a moștenirii istorice într-o eră a modernității și tehnologiei.

Timișoara este cunoscută la nivel european ca fiind primul oraș din zona continentală ce a instalat iluminarea stradală electrică, asta în anul 1884. De la această idee pornește și sloganul de anul acesta al orașului, „Luminează orașul prin tine!”, un slogan cu rezonanță ce duce mai departe și în 2023 moștenirea istorică și culturală a orașului de pe Bega.

Pe lângă aceste aspecte, căci Timișoara este caracterizată de mult mai multe aspecte, acest oraș este numit și „capitala” provinciei istorice Banat. De asemenea, poartă titulatura de reședință a județului Timiș și reprezintă pentru regiune, dar și pentru întreaga Românie, un centru cultural și economic. În contemporan, cu o populație de peste 300.000 de locuitori, Timișoara este recunoscută ca un oraș care a reușit ca de-a lungul timpului să-și fi păstrat renumele de oraș al antreprenoriatului, un oraș cu deschidere spre Occident, tranfrontalier, dar și un oraș tânăr, viu și oportun din numeroase puncte e vedere.

Meet me in Timișoara - Heritage Instameet organizat de Cronicari Digitali

Reprezentanții Consiliului Județean Timiș, prin susținerea financiară a programului TimCultura 2023, țintesc spre popularizarea comorilor timișorene în spațiul mediatic autohton, prin canalele de social-media. În luna iulie, Timișoara a devenit centrul creatorilor de conținut din țara noastră (Instagram, Facebook YouTube, TikTok), a presei și a blogosferei prin intermediul proiectului Heritage Instameet Timișoara, „Meet me in Timișoara!” realizat de membrii Asociației Human Made Art (HUMART), prin platforma online Cronicari Digitali, creată de agenția de publicitate Zaga Brand.

Participanții s-au bucrat de tururi ghidate, alături de membrii organizației „Turism Alternativ”, iar unele obiective ale orașului și-au deschis porțile special pentru acest eveniment.

Villa Kimmel, lăcașul din Vest al lui Ceaușescu

Acum, Vila Kimmel din Timișoara adăpostește Centrul Cultural Francez al orașului, instituție fondată imediat după Revoluție, în luna octombrie a anului 1990. Însă clădirea are o poveste aparte. Construcţia casei a fost inițiată în toamna lui 1911, iar de partea de arhitectură s-a ocupat cunoscutul arhitect Josef Kremer Jr., ce s-a inspirat din arhitectura clasicistă franceză de secol XVIII.După mai bine de doi ani, la 1 ianuarie 1914, clădirea a fost inaugurată.

„Proprietarul, Ignác Sándor Kimmel, a fost un om de afaceri maghiar ce activa în industria alcoolului. A decis să construiască această vilă cu scopul de a folosi-o drept destinație de vacanță, însă nu ajunge să se bucure foarte mult de această construcție, căci a murit la jumătatea anilor 1920. Proprietatea îi rămâne mai apoi soției sale, actriță la Budapesta și la Paris, o figură extrem de controversată ale acelor timpuri, cu o moarte pusă sub semnul întrebării”, spune ghidul Alex Mădăras, membru al grupului „Turism Alternativ”.

Povestea Vilei Kimmel continuă, căci chiar Regele Carol al II-lea ar fi stat o noapte în această clădire pentru a discuta afaceri. Mai apoi, odată cu venirea comuniștilor, Vila ajunge în proprietatea statului prin procesul de naționalizare. În anul 1977, Nicolae Ceaușescu însuși decide ca această construcție să devină casa sa de reședință în Timișoara. „Nu puține sunt vocile care spun că Nicolae Ceaușescu folosea casa aceasta drept loc de întâlnire cu Iosip Broz Tito, fostul președinte al Iugoslaviei”, adaugă ghidul.

Sceneta timișoreană a Revoluției

La câteva străzi distanță de Vila Kimmel, în Piața Operei, se află Teatrul Național „Mihai Eminescu”, un loc cu o rezonanță istorică specială, în strânsă legătură cu momentul 1989, cu momentul de plecare al Revoluției ce a dat jos de la putere regimul comunist din România. În această construcție activează și Palatul Culturii, dar și Opera Națională.

„Teatrul Național din Timișoara a fost construit la jumătatea secolului XIX. În 1875 a fost inaugurată clădirea, însă cu timpul, a fost afectată de două mari incendii, iar cel de-al doilea, din anul 1920, a distrus complet fațada și sala de spectacol. Totul a trebuit reconstruit, iar pentru că vorbim despre un eveniment de după Unirea din 1918 și Banatul devenise componentă a României, celebrul arhitect Duiliu Marcu a fost invitat să regândească reconstrucția acestui teatru, de data aceasta ca o instituție culturală românească, fără vreo legătură cu spațiul central european”, Codruța Popovici, de la Teatrul Național din Timișoara,

La data de 20 decembrie 1989, în această clădire, s-a înființat Frontul Democratic Român, o mișcare anticomunistă ce a și pornit Revoluția Decembristă. Din balconul clădirii, ce dă spre piața centrală, Timișoara a fost declarată atunci primul oraș eliliberat de comunism. Tocmai de aceea, în istoria cintemporană, acest balcon este consemnat cu titlul de „Balconul Revoluției”.

Cu gândul la comunitatea evreiască

Cum Timișoara a fost întotdeauna un oraș caracterizat de multitudinea etnică și culturală, în anul 1865 a fost inaugură Sinagoga din Cetate pentru evreii de rit neolog, o etnie în continuă creștere la acea vreme în Imperiul Austro-Ungar. Clădirea a fost destinată la momentul actual găzduirii evenimentelor comunității evreiești. Cu trecerea aniclor, clădirea a rămas mai mult o destinație turistică, un obiectiv istoric, căci numărului evreilor a început să scadă semnificativ după finalizarea Celui De-al Doilea Război Mondial, prin plecarea acestora în Israel, iar astfal, sinagoga a fost închisă în anul 1985.

Tocmai în 2001, reprezentanții Comunității Evreiești din Timișoara au decis să cedeze clădirea pentru o perioadă de 50 de ani Societății Filarmonica în scopul de a fi utilizată ca sală de concerte.

„Clădirea a marcat de-a lungul istoriei libertatea evreilor în aceste regiuni, mai ales în timpul Imperiului Austro-Ungar. Spre exemplu, în Timișoara, în Perioada Interbelică, locuia o populație de aproximativ 13 mii de evrei. Astăzi, această comunitate este una mai puțin numeroasă, în jur de 300 de membrii”, povestește Alex Mădăras. „Sinagoga din Cetate a fost construită în stil eclectic, cu elemente ale stilului maur, sub îndrumarea arhitectului Ignatz Schumann”, amintește ghidul și de elementele arhitecturale ale clădirii.

Artă în spirit militar

În cealaltă piață a Timișoarei, în centrul orașului, se află, Comenduirea Garnizoanei Timișoara, considerată din punct de vedere istoric cea mai veche clădire care și-a păstrat volumetria inițială. În această incintă, apărută pentru prima dată în planurile Timișoarei din 1727, locuiau în secolul al XVIII-lea guvernatorii militari ai regiuni, iar din anul 2019, prin hotărâre de Guvern, dreptul de administrare asupra clădirii a trecut de la Ministerul Apărării Naționale la Ministerul Culturii.

În 2023, Comenduirea Garnizoanei Timișoara găzduiește o expoziție expoziții artistice și evenimente culturale printre care și cea organizată de membrii Fundației „Art Encounters”, intitulată „My Rhino is not a myth”, o expoziție dedicată în această ediție interacțiunii dintre artă, știință și ficțiune. Vizitatorii au putut explora tocmai potențialul acestei combinații narative exprimată în diferite concepte vizuale.

Baroc de Banat

Povestea începe în anul 1718, când, prin intermediul tratatului de pace de la Passarowitz, o localitate care astăzi se află în Serbia, cetatea Timişoara şi majoritarea spațiului Banatului au intrat sub stăpânirea Casei de Habsburg din Austro-Ungaria. Câteva zeci de ani mai târziu se hotărăște ca Palatul Președintelui regiunii să devină anii clădirea Oficiului Minier şi, învecinată acesteia, Casieria Militară prin unirea acestora sub o singură clădire. Această construcție reprezintă acum Palatul Baroc din Timișoara, un important obiectiv turistic al orașului.

„Pentru început, ce înseamnă barocul? Ei bine, această mișcare artistică reprezintă o replică stilistică pe care o dă Biserica Catolică ca o reformă religioasă în timpul lui Martin Luther, pastor și doctor în teologie ce atrăit între secolele XV și XVI. Pe partea arhitecturală, bisericile erau caracterizate de o mișcare ce vine cu o simplitate desăvârșită, forme curate și linii simple. În acea perioadă, reprezentanții Bisericii Catolice vin cu ceva nou, cu ceva somptuos, cu ceva ce-ți oprește respirația.

Bisericile încep să fie decorate cu picturi colorate, cu sculpuri deosebite, cu pardoseli speciale. Toate acestea pentru ca enoriașul să-și pună întrebarea: Oare unde este, de fapt, lăcașul domnului? Într-o clădire simplă dată cu var sau într-o astfel de construcție ce-ți ia ochii?”, povestește Alina Ghidarcia, ghid la Muzeul Național de Artă Timișoara.

De la biserică, acest curent merge mai departe spre locuințe, instituții publice și chiar palate. De aici și arhitectura de astăzi a Palatului Baroc din centrul orașului de pe Bega. Asta pentru că, în anul 1683, Viena redevine capitala Imperiului Habsburgic, unde acest curent devenea unul din ce în ce mai popular, iat Timișoara, ce făcea atunci parte din Imperiu, trece atunci printr-un proces de recsonstrucție și consolidare de teama armatelor otomane.

Când oamenii iubesc cultura și arta

Asociația Human Made Art și agenția de comunicare Zaga Brand au inițiat platforma culturală Cronicari Digitali, un proiect generator de numeroase activități creative în zona culturală. Acestea sunt adresate în special generațiilor actuale, digitale, prin interacțiuni diverse în social-media autohtonă.

Acum, podcastul Cronicari Digitali reprezintă cel mai popular astfel deformat în România în mai multe categorii din platformele de streaming audio. În plus, începând din anul 2022, sub brandul Cronicari Digitali a fost dezvoltat și proiectul Amintiri Gustoase ce are de data aceasta misiunea de a identifica și dezvolta identitatea gastronomică românească.