Diploma de licenţă obţinută în România devine inutilă pentru majoritatea românilor emigraţi în Italia. Această situaţie se datorează procedurilor birocratice de traducere şi legalizare, dificultăţii obţinerii unui loc de muncă în funcţie de specializare şi reticenţei societăţii italiene de a acord astfel de posturi imigranţilor cu studii superioare.
Cătălin Popinciuc (38 de ani), un fost broker din Bucureşti se numără printre cei care au reuşit să profite de pe urma studiilor superioare urmate în România.
În acest moment este responsabil cu controlul calităţii într-una dintre cele mai profitabile fabrici din provincia Ancona, din estul Italiei. Cu toate acestea, parcursul său ca imigrant român nu a fost lipsit de sacrificii şi locuri de muncă inferioare pregătirii sale.
În 1994, Popinciuc a obţinut diploma de licenta la Facultatea de Inginerie Mecanică, din cadrul Universităţii Bucureşti. Primul său pas a fost să găsească un loc de muncă potrivit specializării sale, însă fără succes.
Motiv pentru care s-a decis să devină antreprenor. Dar ”începutul anilor ‘90 nu era o perioadă propice începerii unei afaceri pe cont propriu”, avea să declare Cătălin Popinciuc. A urmat alte cursuri şi în anul 1998 a fost angajat ca broker la o firmă din Bucureşti, unde a lucrat până în 2002, când s-a decis să plece în Italia.
”Nu reuşeam să strâng nici un ban pentru mine, timp liber aveam prea puţin, iar stresul era foarte mare. De asemenea, exista o responsabilitate uriaşă pentru că se făceau tranzacţii de milioane de dolari. N-am mai suportat acel stil de viaţă şi am hotărât să-mi caut norocul în Italia.”
Broker la Bucureşti, muncitor necalificat în Italia A ajuns la Roma, în februarie 2002. ”Am ales Roma pentru că aveam câţiva prieteni care lucrau de doi ani acolo şi mi-au găsit o cameră. De serviciu însă, nu aveam nicio siguranţă.” Prima zi de muncă ca imigrant român ilegal a fost însă un şoc. ”Nu vorbisem prea mult despre posibilităţile de muncă pe care le-aş fi avut ajungând la Roma. Toţi imi garantau că de serviciu se rezolvă până la urmă. Şi s-a rezolvat chiar din prima zi după sosirea mea. Eram foarte bucuros, dar nu-mi imaginam ce avea să mi se întâmple. Am plecat cu câţiva români, la vreo 50 de kilometri de Roma, la cărat lemne”, a adăugat Cătălin Popinciuc cu zâmbetul pe buze.
”Am trecut astfel de la munca de birou la Bucureşti, la cărat lemne cu spatele în Italia”, a mai completat el. ”Lemnul era tăiat într-o văgăună, unde mijloacele mecanice nu aveau acces. Nu se putea adapta nici măcar un troliu cu un cablu. Astfel, căratul cu spatele era singura alternativă”. Dupa 6 ore de muncă istovitoare a primit si plata: 50000 de lire. ”Nu-mi venea să cred ce mi se-ntâmplă. Am făcut însă haz de necaz, mai ales că devenisem subiect de glume pentru colegii cu care venisem, întrucât tremuram ca o trestie din cauza epuizării. Am decis să mă intorc la Roma”.
Perioada petrecută la Roma a fost de scurtă durată şi ulterior s-a transferat la Ancona. ”Începusem să telefonez pe la toţi românii pe care-i ştiam în Italia. Am avut noroc pentru că un amic mai vechi care locuia lângă Ancona, ştiind că sunt in căutarea unui loc de muncă, mi-a semnalat faptul că o fabrică din zonă căuta un inginer mecanic”, a precizat Cătălin.
Deşi nu cunoştea limba italiană, nu avea permis de munca şi nu-şi imagina măcar ce condiţii trebuiesc îndeplinite, a plecat să susţină interviul la Ancona. ”Am avut puţin noroc şi inspiraţie, trebuie să recunosc. Aveam cu mine diploma de licenţă tradusă in italiană. Chiar dacă nu aveam permisul de muncă şi nu cunoşteam limba am fost angajat pentru o perioada de probă de o lună pentru că fusesem inspirat să-mi traduc diploma”, a mai declarat Popinciuc.
"Am avut din nou puţină şansă"
A continuat să lucreze în acea fabrică aproape un an de zile timp în care a reuşit sa obţină şi râvnitul, în acea vreme, ”permesso di soggiorno”. ”Norocul a fost că după trei luni de zile de când începusem munca în fabrică a iesit ”sanatoria”, care îţi permitea să munceşti legal”, a precizat Cătălin.
După obţinerea permisului de muncă şi pentru că fabrica la care fusese angajat şi-a închis activitatea, Cătălin Popinciuc a fost nevoit să-şi caute un alt loc de muncă. S-a angajat ca simplu muncitor într-o fabrică de materiale plastice, dar după niciun an de zile a fost promovat. ”Am avut din nou puţină şansă, datorită faptului că şeful controlului de calitate a demisionat”, a mai precizat Cătălin.
Şi datorită faptului că s-a dovedit priceput în perioada cât a lucrat ca simplu muncitor, conducerea fabricii l-a propus ca înlocuitor. Au urmat cursuri de calificare la Ancona si Macerata, a fost angajat cu contract de muncă pe timp nedeterminat si din primăvara anului 2004 este titularul postului de inginer responsabil cu controlul calităţii.
Din acel moment, toate au intrat pe o cale favorabilă pentru el. În decembrie 2004 s-a căsătorit. Soţia sa lucrează la un centru comercial de lângă Ancona, iar în toamna anului 2005 au reuşit impreună să cumpere, prin credit ipotecar, un apartament.
Anul acesta, în septembrie, după cum arată examenele ecografice, va deveni şi tată. ”Am fost mereu o persoană optimistă şi pe unde am lucrat am încercat să-mi fac treaba bine. Asta cred că m-a ajutat mult să reuşesc în Italia. În România însă, trebuie să ai o grămadă de bani şi cunoştinţe pentru a realiza ceea ce am realizat eu de când sunt aici”, a concluzionat Cătălin Popinciuc.
Realitatea din Italia Corespondent, Andi Rădiu