A făcut roluri mari, cum ar fi Mihai Viteazul sau Decebal, dar Amza Pellea a rămas în amintirea tuturor ca Nea Mărin - personaj care a devenit aproape sinonim cu actorul.
Supranumit uneori de către presa românească „Olteanul universal”, Amza s-a născut pe 7 aprilie 1931 în Băileşti, Dolj, într-o familie cu cinci copii, Amza Pellea ar fi împlinit pe 7 aprilie vârsta de 84 de ani. Actor, profesor, fost director al teatrului din Craiova (1973-1974), Amza (1931-1983) face parte din promoţia de aur a teatrului românesc, alături de Draga Olteanu, Dana Comnea, Silvia Popovici, Sanda Toma, Constantin Rauţchi, Victor Rebengiuc, George Constantin, Mircea Albulescu.
Din întâmplare
„Era popular, tonic, plin de umor spontan şi de bună calitate. Te făcea să râzi cu lacrimi. Conştiincios, muncea până la epuizare. Era prietenos şi cald, ca o zi luminoasă de vară. Se bucura de succesele celorlalţi, ca de o reuşită a lui. Stăruia ca la un spectacol să mulţumească în totul, nu numai ce desăvârşea el. La numele lui, n-a fost nevoie să-i aleg localităţile. Am jucat prin toate satele, rupte de drumurile principale, pe coclauri. Cu mic cu mare, populaţia asalta căminul cultural, de fiecare dată neîncăpător“, nota Gaby Michailescu, în cartea „Cuşca sufleorului. Însemnările unui impresar“. Întâlnirea lui „Nea Mărin” – „formula consacrată deja cu teatrul a fost întâmplătoare. Lucra la uzina electrică din Craiova, când a descoperit un afiş care anunţa ultima zi a probelor eliminatorii pentru examenul de la IATC, secţia cinematografie. S-a prezentat din curiozitate, ca să se intereseze despre soarta unei prietene care dăduse examen la secţia actorie.
Membrii comisiei i-au pus întrebări, apoi i-au dat un exerciţiu de actorie, şi i-au cerut adresa. Când l-au declarat admis la probele eliminatorii, l-au căutat pentru examenul final. Amza Pellea avea intenţia de a urma regia, însă membrii comisiei l-a propus pentru secţia actorie. Acolo unde avea să aibă doi mari pedagogi: Mihai Popescu şi Alexandru Finţi.
Amza a absolvit Institutul de Teatru în 1956, iar după absolvire a jucat la teatrul din Craiova: „Am început să-mi iubesc meseria în timp ce eram la Craiova, în timpul unui spectacol cu Hamlet. Jucam Horaţiu. După moartea lui Hamlet, Horaţiu are un monolog care încheie piesa. În timp ce îl debitam, am simţit dintr-o dată liniştea nefirească a sălii. Ştiam că nu e datorată exclusiv interpretării mele. Înţelegeam exact mecanismul: era un spectacol bun şi toată emoţia acumulată pe parcurs se concentra în mod firesc pe final”, mărturisea Amza.
Din toate timpurile
În 1959 se întoarce în Bucureşti şi joacă în la Studioul Armatei (Teatrul I.C. “Nottara”), pentru ca din 1961, actorul Radu Beligan îi propune să se angajeze la Teatrul de Comedie.Amza a strălucit în rolurile din filme, mai ales în cele istorice, de referinţă fiind cele din ''Dacii'', ''Columna'', ''Haiducii'', ''Nemuritorii'', dar cel mai important rămâne ''Mihai Viteazul'', regizat de Sergiu Nicolaescu, peliculă care se află pe locul al treilea în topul celor mai vizionate filme româneşti din toate timpurile. Să nu uităm de rolul care i-a asigurat "nemurirea": "Nea Mărin Miliardar" şi de "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" - film pentru care a luat "de la ruşi" premiul pentru cel mai bun actor.
”Cred că am devenit cunoscut ca actor datorită filmului. În „Setea” am avut un rolișor mic. Se pare că am fost remarcat de specialiști în ‘Tudor’, unde jucam pe unul din căpitani. Am mai apărut în diverse filme de la ‘Neamul Șoimăreștilor’ la ‘Haiducii'; au urmat ‘Dacii’, film în care mi s-au relevat probleme mai complexe. Abordam un personaj despre care spectatorii aveau o imagine preconcepută. Aceeași problemă, amplificată, m-a îngrozit atunci când s-a apropiat turnarea filmului ‘Mihai Viteazul’. Nu puteam nici să abordez doar datele legendei eroului, nici să mă suprapun personajului. Căutam punțile de trecere. Muncă meticuloasă, complexă. Trebuia calculat totul, de la expresia feței la ritmul pașilor”, explica Amza.
L-a „explicat” pe Nea Mărin
”Televiziunea este într-un fel o pacoste: te face popular în cinci minute, pentru că, vrând-nevrând, te bagă în casa omului. După ce-am jucat în ‘Mihai Viteazul’, unii trecători mă arătau cu degetul: ‘uite-l pe Amza Pellea!’. După ce-am apărut la televiziune, alții, mai mulți, mă arătau familiar: ‘uite-l pe Nea Mărin!’ (…) Cum am găsit ticurile verbale ale lui Mărin? Repetarea cuvintelor ține de resortul lor psihologic. Oltenilor le merge mintea mai repede decât se pot exprima verbal. De aceea, ei vorbesc iute, fiindcă vor să ajungă din urmă vorbele. Temători să nu fi uitat ceva, repetă unele idei”, spunea Amza Pellea într-un interviu.
Tot Amza avea să declare, la un moment dat, despre unul dintre profesorii săi, Mihai Popescu: „El mi-a făcut la un moment dat următoarea teorie: Dacă Dumnezeu, sau natura, sau în cine te crezi tu, ţi-a dat posibilitatea să faci o adunare de oameni să te asculte, atât de concentrat încât să uite pentru două ore de ei înşişi, eşti obligat să faci meseria asta, indiferent de sacrificiul pe care ţi l-ar cere»”.
Şi mai spunea: «Sufletul artistului trebuie să fie o rană permanent deschisă, pentru că numai aşa va putea el să deştepte sensibilitatea spectatorului. Altfel, se aşază o rugină, o cocleală în tine şi ajungi la un moment dat să te întrebi: «cum dracu’ se face?» Acum câţiva ani, pus într-o asemenea situaţie, mă cutremuram şi nu simţeam nimic! În acel moment, între tine şi spectator a căzut zidul greu al lipsei tale de sensibilitate…»”...Restul este poveste de viaţă niciodată intrată în umbră. O viaţă de om dedicată scenei şi publicului.