Vasile este în Penitenciarul Craiova de mai bine de 15 ani din cauza unui pumn dat într-o bătaie de cartier când avea doar 19 ani. Sunt momente în care realizează ce i s-a întâmplat, altele nu. Nu s-a obișnuit cu pușcăria nici acum, dar încearcă să uite totul și să creadă că viața lui ar putea continua și după ce termină de executat pedeapsa de 25 de ani.
Pedeapsa cea mai mare nu este privarea de libertate, ci suferința părinților, amprenta de criminal pe care o va purta toată viața și mediul în care se trezește în fiecare dimineață.Cel mai probabil, el nu-și mai amintește cum arată sărbătorile în familie sau viața în libertate. Pentru el, cerul se vede doar câteva ore pe săptămână, în curtea penitenciarului.
Vasile a povestit impactul pumnului din cartier în emisiunea ,,Condamnații” difuzată pe B1TV.
Până să se bată în cartier, Vasile nu a avut de a face cu legea. Își amintește exact cum s-a întâmplat totul ,, Din frică, într-o bătaie de puștani, am dat mai mult decât trebuia.” .
Aceeași frică l-a urmărit și când a lăsat în urmă camera lui de acasă și familia, cea cu care era obișnuit. Prima zi de închisoare a fost ca un vis urât cu oameni care gândeau și se comportau diferit, el știa doar ce înseamnă familia ,,Nu eram acomodat cu lumea din închisoare. Eram obișnuit cu familia. Aici am întâlnit alți oameni, altă gândire, alt comportament. Nu știam ce să fac și ce se întâmplă cu mine. Nu-mi venea să cred că sunt la închisoare. “, își amintește el. În penitenciar Codul Penal joacă rol de Biblie, toți cei din camerele mici și înghesuite citesc codul penal și procedura penală astfel încât să-și calculeze toate acțiunile pe care urmează să le facă în fața instanței, să-și înțeleagă statutul și să comunice cu avocații lor ,,Colegii m-au primit bine. M-au întrebat pentru ce sunt aici și m-au încurajat în sensul să fac recurs poate obțin o pedeapsă mai favorabilă.”.
Sentința de 25 de ani de închisoare i-a ruinat orice speranță, iar impactul ei l-a doborât fizic și psihic ,,Când am auzit sentința am leșinat. Nu avusesem de a face cu legea până atunci. Nu știam ce înseamnă pușcăria. M-a luat tremuratul. Două zile am stat internat pe infirmerie.”.
Povestea lui este o întâmplare nefericită, un pumn calculat greșit, o viață curmată și un destin greu încercat. Bătăile din cartiere, din cluburi sau de pe străzi rămân de actualitate și în zilele noastre, iar urmările lor curmă în continuare vieți și încearcă destine.