După 20 de ani, temutul interlop vorbeşte despre bătăile între clanuri, taxele de protecţie şi prieteniile cu politicieni. "Cine-a venit la nuntă? Fata lui Măgureanu, Agathon, băieţi de miniştri"
Un an cu suspendare, acesta este epilogul baladei lui Nuredin Beinur, după 20 de ani în care a fost şi interlop, şi om de afaceri cu o avere acumulată dubios, şi, mai presus de toate, cel mai temut om de pe tot Litoralul. Războiul pentru supremaţie cu clanul Săceanu, marcat de bătăi în stradă între bande, taxele de protecţie percepute comercianţilor, relaţiile la vârful poliţiei, care îi ştergeau urmele în dosarele în care era anchetat, prietenia cu Nicu Gheară, care i-a consolidat supremaţia în toate staţiunile de pe malul mării - toate fac parte din trecutul tulbure al lui Nuredin, creându-i imaginea de tip violent şi lipsit de scrupule. "De neoprit", îl descriau anchetatorii care i-au destructurat gruparea după 2008. A fost sfârşitul a 15 ani de violenţă.
15 ani de bătălii
Finalul de la Curtea de Apel Bucureşti, din urmă cu trei săptămâni, a trecut neobservat. Din toate capetele de acuzare îndreptate împotriva unuia dintre cei mai temuţi mafioţi din România n-a rămas decât o pedeapsă de 1 an cu suspendare pentru "tulburarea liniştii publice". Atât s-a putut dovedi - o bătaie în stradă între clanuri.
Nuredin Beinur a căpătat faimă naţională în timpul războaielor cu clanul rival din Constanţa, controlat de Iashar, zis Săceanu. În mai 2010, zeci de soldaţi ai celor două grupări s-au războit pe străzile Mangaliei, două maşini fiind distruse şi patru persoane au fost distruse. Beinur şi Săceanu îşi împărţeau litoralul în două mari zone de influenţă: primul în sud (Saturn-Neptun), celălalt în zona de nord, de la Eforie până la Mamaia. Confruntarea a fost anihilată de poliţişti, dar urmarea a fost că influenţa lui Nuredin Beinur a crescut de-atunci şi mai mult.
În 2001 a devenit finul lui Nicu Gheară şi din acel moment a devenit adevăratul stăpân al plajelor. A obţinut mai multe spaţii comerciale şi terenuri în concesiune, afacerile sale prosperând. Beinur s-a ascuns întrun ghem de peste 20 de firme, lucrând prin interpuşi, astfel că este aproape imposibil să-i faci o evaluare corectă a întregii sale averi. Nimeni nu ştie câte restaurante, hoteluri şi terase controlează în realitate Beinur Nuredin. Singura sa firmă la vedere este Univertis, care deţine o sală de bowling în Saturn şi un club din Neptun.
Taxe de protecţie
De când Poliţia a început prigoana împotriva sa, temutul interlop se ţine departe de scandaluri. Dar profilul său rămâne întipărit în dosarele poliţiei. Iată un exemplu: un om de afaceri din Constanţa ar fi cesionat un teren pe care se afla firma lui Beinur şi a fratelui său. În realitate, cesiunea reprezenta o taxă de protecţie de 15.000 de euro/ an. Anchetatorii vorbesc de zeci de comercianţi şi antreprenori care plăteau anual către "Spaima Litoralului" câte 5.000-10.000 de euro fiecare.
"Veneau de la băieţi de miniştri până la Fane Spoitoru. Toţi apelau la mine când ajungeau în Neptun."
NUREDIN BEINUR, curier
Dan Matei Agathon, fete şi băieţi de miniştri la nunta "mafiotului"
Nuredin Beinur s-a retras de câţiva ani la Bucureşti. Locuieşte în cartierul Pipera alături de soţie şi de fiică. Copila a fost ferită de "viaţa zbuciumată" a tatălui ei, "ştie că timp de opt luni am fost plecat cu treburi la Cluj".
Şeful Poliţiei, la degetul lui mic
În dosarul în care a fost judecat Beinur, sunt celebre interceptările în care îl afurisea pe comisarul şef Cristinel Niţoi, adjuctul Poliţiei Neptun. Interlopul îl trata ca pe un băiat de trupă, spunându-i în bătaie de joc că "îl face plutonier". Poliţistul a fost acuzat de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului dar a scăpat şi el de închisoare. "Vorbeam în glumă, suntem prieteni din copilărie, am jucat fotbal împreună pe maidan", explică Beinur. "Judecătorii şi-au dat seama că acele convorbiri telefonice erau amicale, conversaţia era în glumă, cum puteam să-l fac plutonier când Niţoi era maior".
Pe Beinur îl deranjează renumele de "şef de clan" căpătat de-a lungul anilor, "e o prostie, ce clan, mama, tata şi fratele meu?". Admite însă că este mai aprins la mânie: "Aşa suntem noi, tătarii, mai aprigi".
La sfârşitul anilor 90, Beinur şi-a înfiinţat în sudul litoralului o firmă de pază în care a angajat foşti luptători, boxeri, rugbişti. Şi aşa ar fi ajuns el temut de hoţi, tâlhari, care îşi făceau veacul pe litoral. "Erau alte vremuri, erau bătăi cu bişniţarii, cu hoţii şi luptătorii mei, făceau ordine, îi b ăteau, îi potoleau. Şi eu eram şeful lor, ce să o mai ocolim", povesteşte tătarul privind în urmă. Devenise un fel de "naş al litoralului", era căutat de toţi cei care veneau în staţiunea Neptun-Olimp, numită pe vremea aceea, "Perla litoralului". Beinur îi rezolva pe toţi, cu o cameră, discotecă, restaurant, "veneau aici de la băieţi de miniştri până la Fane Spoitoru şi fraţii Cămătaru".
Trupele DIAS au luat bătăuşii la omor
Pentru o categorie de "prieteni" era temut, pentru alta, era respectat şi apreciat. "De exemplu la nunta mea cine a venit? Fata lui Măgureanu, Agathon, nu mai zic câţi băieţi de miniştri..." Puterea lui a devenit deplină în vara lui 2001, când toată presa a prezentat luptele de stradă dintre oamenii lui Beinur şi oamenii lui Săceanu, despre care se spunea că vrea să pună mâna şi pe sudul litoralului. "De fapt ştiţi cine a vrut să iasă o bătaie atunci? Poliţia. Şeful poliţiei din Neptun urma să fie schimbat din funcţie de Adrian Năstase, care nu se putea odihni în staţiune. Şi atunci poliţistul m-a sunat să-mi spună, eu habar nu aveam, mă Beinure dacă aveţi de gând să vă bateţi cu Săceanu, nu o faceţi la Mangalia, bateţi-vă la Neptun. Asta ca să dovedească el că putea controla situaţia din staţiune".
Aşa că trupele DIAS au reuşit să-i potolească pe războinicii coborâţi cu bâte, răngi şi topoare din autocare. "Au intervenit mascaţii şi luat la omor". Numele lui Beinur Nuredin a fost însă legat ani de zile de controversatul Nicu Gheară, numit "naşul" pentru că i-a botezat fetiţa. În ultimii ani relaţiile dintre cei doi s-au răcit, ajungând până la duşmănie deschisă.
"Poliţia a vrut bătaie în Neptun, că Adrian Năstase nu se putea odihni şi voia să-l schime pe comisar."
BEINUR NUREDIN, cap interlop
Plan cu Mutu: o fabrică de biodiesel
Beinur Nuredin spune că nu mai are "afaceri fantastice". "Am o terasă pe Lacul Tei. Intru şi în ramura fotbalistică, am preluat Callatis Mangalia, sunt finanţatorul ei împreună cu un nepot", spune tătarul. Cel mai apropiat se simte acum de fotbalistul Mutu, iar despre Gigi Becali spune că a fost singurul care a ţinut legătura cu soţia lui în lunile de arest. "Cât am stat la închisoare, dl. Becali a sprijinit-o moral". Cu Mutu vrea să cumpere un hotel la Neptun şi, împreună, să deschidă o fabrică de biodiesel la Cesena.
"E pornită afacerea, s-au dus utilajele deja, abia se montează, va fi o fabrică de câteva milioane de euro", susţine Beinur. Grosul veniturilor sale vin din imobiliare, dar nu se ştie exact cât de mare e patrimoniul pe care-l deţine. Vrea s-o rupă cu trecutul, iar fiica lui să nu afle niciodată nimic despre ce-a făcut tatăl ei în tinereţe.
- Pedepse de tot râsul pentru interlopii litoralului