Cuirasatul Admiral Graf Spee a fost un crucișător al marinei de război germane, așa-numita Kriegsmarine
Bastimentul avea un tonaj declarat de 10.000 de tone, impus Germaniei după Primul Război Mondial, prin Tratatul de la Versailles.
Dar, de fapt, nemţii au mințit. Nava de război avea 16.000 de tone şi era echipat cu armament destinat unor nave cu deplasament cel puțin dublu. Cu tehnica nemții n-au stat niciodată prost, ba dimpotrivă. După ce Marea Britanie a declarat război Germaniei la izbucnirea celui de-al II-lea Război Mondial, cuirasatul a pricinuit în tot Atlanticul, fie de Sud sau de Nord, pierderi extrem de importante navelor comerciale britanice.
Luni în şir, distrugătoarele, fregatele și crucișătoarele Royal Navy, din Atlanticul l-au vânat. Dar fără succes. Numai că în decembrie 1939, la gura de vărsare a fluviului Río de la Plata, lângă Montevideo, în Uruguay, crucișătorul german a ajuns într-o situaţie disperată. Nu mai avea combustibil suficient și a trebuit să intre în port pentru alimentare. Numai că nu putea să stea la cheu decât 48 de ore, întrucât se afla în portul unei țări neutre. Așa că a trebuit să iasă în larg unde-l așteptau, ca o haită, navele englezilor.
Coşmarul flotei britanice de la începutul Celui de-al II-lea Război Mondial a fost scufundat printr-o diversiune. Comandantul bastimentului şi-a sabordat nava, deschizând prizele de fund, deşi avea multe atuurii de partea sa. Două vase militare britanice de mici dimensiuni, care puteau fi relative ușor înfrânte, stăteau la pândă. Cele mai apropiate nave de război britanice, cu adevărat puternice, se aflau la o distanță prea mare ca să poată ajunge la timp. Atunci, amiralitatea britanică a recurs la o dezinformare cade manual. A trimis celor două vase britanice mici informația că un vas mare de război și un avion se vor uni cu ele. Știau că amiralitatea germană și căpitanul german al Admiral Graf Spee vor descifra codul. De fapt, britanicii au folosit un cod care putea fi descifrat. Ca urmare, comandantul german a dat ordin propriului echipaj să scufunde nava.
A reușit, însă, să salveze echipajul și să nu predea nava, ca pe un trofeu, britanicilor.
O parte din echipaj, nu mare, a rămas în America de Sud, dar majoritatea s-au repatriat în Germania. Hans Langsdorffs, comandantul celebrului bastiment n-a mai primit niciodată comanda unei alte nave de război. S-a sinucis. Dar istoria îl va reține ca pe un bărbat, un marinar adevărat, care nu s-a predat inamicului și care, mai ales, nu a oferit „pe tavă” nava pe care o comanda.