Cotidianul The Guardian a publicat povestea unui tânăr care a aflat că părinții lui sunt spioni ruși în ziua în care împlinea 21 de ani.
Publicația britanică arată că după ce a venit de la restaurant cu părinții săi, unde au sărbătorit ziua sa de naștere, ofițerii FBI-ul au intrat în casa, i-au încătușat părinții, apoi i-au luat în custodie. Scena șocantă a fost urmată de un proces în care Alex, fiul celor doi, și Tim, fratele său, nu au vrut să depună mărturie. El nu avea nici cea mai mică idee cu ce se ocpau părinții.
Apoi, Alex și Tim s-au mutat în Ucraina, unde au obținut cetățenie și și-a schimbat numele. La fel a făcut și fratele său.
Tânărul povestește că experiența i-a schimbat viața și se întreabă câteodată de ce părinții săi au decis să facă copii.
„Nu îmi pot judeca părinții”, spune tânărul care destăinuie că a petrecut foarte mult timp întrebându-se dacă i-a urât sau s-a simțit trădat. Totuși, el a concluzionat că sunt aceeași oameni care l-au crescut, indiferet de secretele pe care le-au ascuns.