POVESTEA congolezei care s-a îmbătat şi a lovit trei maşini ale Soranei Cîrstea. VEZI ce show a făcut la poliţie | VIDEO

O femeie provenind din Congo s-a urcat la volanul maşinii sale după ce a consumat băuturi alcoolice. Ea a reuşit să lovească alte trei maşini în oraşul Târgovişte. Toate cele trei automobile aparţineau familiei tenismenei Sorana Cîrstea.

Întreaga poveste a femeii de origine congoleză iese abia la câteva zile distanţă de accident la suprafaţă. Este soţia unui pilot, este o fire religioasă şi liniştită, contrar celor întâmplate. După ce a lovit cele trei maşini aparţinând familiei Soranei Cîrstea, femeia congoleză a refuzat să sufle în aparatul etilotest. Drept urmare, ea a fost dusă la cel mai apropiat spital pentru a i se racola probe biologice. A refuzat şi aceste probe şi, mai mult, a făcut un spectacol de toate zilele pe holurile spitalului, tăvălindu-se pe jos şi încercând chiar să mănânce procesul verbal întocmit de poliţişti. Mai mult, ea le-a spus oamenilor legii că îşi doreşte să ajungă celebră la fel ca Monica Columbeanu. Săpăturile jurnaliştilor au scos însă la câteva zile distanţă de la accident o cu totul altă faţă a femeii. Se pare că în general ea este o fire chiar liniştită, religioasă. Este căsătorită cu un pilot român, o familie înstărită, fapt confirmat şi de casa foarte frumoasă în care locuiesc cei doi împreună cu copilul lor. Marie Madeleine Grecu l-a cunoscut pe soţul ei lucrând ca stewardesă la aceeaşi companie la care el era pilot. Uluitor este însă motivul pentru care femeia consumase ceva mai mult alcool decât ar fi fost normal. După lungi ani de aşteptări, ea obţinuse în ziua respectivă cetăţenia română, prilej de mare bucurie, după cum relatează cei de la cancan.ro. Din păcate pentru ea nu a fost o idee înţeleaptă să se urce şi la volan după ce a băut. <iframe width="480" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/ilyH5Rd83RM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> CITIŢI ŞI:

  • O femeie din Congo a lovit 3 maşini care aparţineau familiei Soranei Cîrstea