Ștefan Dan, artist plastic care face butaforie, este împătimit de munte. Urcă, uneori se cațără, dar cel mai mult aleargă, de obicei curse ce depășeșc 100 de kilometri lungime și multe mii de metri - diferență de nivel pozitivă
„De la trei ani ne-a dus tata pe munte, pe trasee. În plus, era atunci cabanier la Curmătura (n.r. - cabană în Piatra Craiului) un văr de-al nostru, așa că în vacanțele de iarnă și de vară eram mai mult pe acolo, stăteam câte 3-4 săptămâni”, povestește Fane care, oarecum normal pentru un copil născut și crescut la Zărnești, a făcut și trei ani de schi-biatlon: „Era cum trebuie, cu antrenamente, cu cantonamente, a ținut până în clasa a 6-a. Au venit la școală, ne-au spus că o să putem trage cu pușca și ne-am dus aproape toți”. De ce a renunțat la biatlon? „Aveam un unchi, nea Mihai, era artist plastic, sculptor și profesor la Școala de Arte Plastice din Brașov, și i-a tot bătut pe ai mei la cap să mă duc acolo, că am talent. Inițial nu am vrut, dar până la urmă am cedat. După liceu, la facultate, la București, am făcut tot arte plastice, grafică mai exact”, explică Fane. Din timpul facultății s-a apucat să facă și decoruri, butaforie, pentru teatru și operă, iar de șase ani face decoruri pentru filme. A renunțat la munte? „Nu, băgam trasee non-stop, cât de des puteam! În Piatră, îmi plac toate «potecile», dar parcă Padinile Frumoase, Lehman, creasta, ceva mai mult. Cel mai sus am ajuns pe Mont Blanc, am fost cu un prieten de-ai mei de stă în zona Chamonix, Tavi”, adaugă Fane.
Cum a ajuns de la ture intense pe munte la alergare și la ultramaratoane? „Cu alergarea am avut contact parcă în 2009, descoperise Lucian Clinciu (n.r. – organizator Maraton Piatra Craiului) Transalpine Run (n.r. – aproximativ 260 km, cu +16.000m, în 7 zile), și făcuse o trupă să plece acolo și mi-a zis și mie. Super, mi-am spus, și m-am dus și eu. Apoi am fost, pe rând așa, și cam la toate de la noi, maraton Piatra Craiului, Ecomarathon, Ciucaș X3, Retezat SkyRace etc.”, își aduce aminte ultramaratonistul.
Anul acesta, primul român la Penyagolosa, cursa de 108 km
În timp ce reprezentanții României alergau la Campionatul Mondial de Ultra Trail, Ștefan Dan participa la cursa de 108 kilometri și 5.600 m diferență de nivel, un traseu la finalul căruia s-a clasat pe locul 29, după 15.16.27 (cel mai bun timp al unui român la această cursă). Anul trecut, bucureșteanul născut la Zărnești a ajuns la finișul TDS (121 de kilometri), cursă din cadrul Ultra Trail du Mont Blanc, după 19.25.14, pe poziția 66, dintr-un total de 1.251 de persoane care au terminat cursa. S-ar fi clasat mult mai bine dacă nu ar fi avut probleme la inima încă de la debutul cursei. „Nu e prima dacă când o ia inima razna, m-am obișnuit cu asta, dar atunci s-a întâmplat chiar înainte de start. Mi-a luat ceva să-mi revin iar apoi a fost greu să depășesc că nu prea aveam pe unde”, ne-a spus Fane.