Timp de doi a încercat o britanică de 46 de ani să afle boala de care suferă, însă medicii au trimis-o la plimbare de zeci de ori și au catalogat-o drept nevrotică. Recent, a fost diagnosticată cu cancer la colon, iar medicii i-au spus că mai are un an de trăit.
Ruth McDonaugh a cerut ajutorul doctorilor de zeci de ori acuzând simptome specifice cancerului de colon, dureri de stomac, constipație, sângerări. Deși investigațiile au arătat anumite probleme la colon, medicii au pus totul pe seama unei afecțiuni digestive și i-au recomandat băi calde și o dietă bogată în fructe și legume, relatează dailymail.co.uk. În momentul în care starea ei s-a înrăutățit și nu a mai putut să mănânce, un alt medic i-a prescris un tratament pe bază de plante și a diagnosticat-o cu nevroză. Recent însă a fost a aflat că suferă de cancer de colon într-o fază avansată, iar metastazele i-au cuprins și porțiunea lombară a coloanei vertebrale. „Cine va avea grijă de fiul meu după ce mor?” Singura soluție este o operație de extirpare a tumorii, precum și acea porțiune a coloanei, însă niciun medic nu este dispus să încerce. Chiar și așa, șansele de a supraviețui unei astfel de operații sunt extrem de mici. Femeia este divorțată și are un fiu de 11, iar gândul că îl va lăsa singur pe lume îi sporește suferința. „Sunt o victimă a sistemului de sănătate. Eram poate vindecată până acum dacă aș fi fost diagosticată mai devreme, când am avut primele simptome. Cine va avea grijă de fiul meu după ce mor? El i-a scris lui Moș Crăciun că vrea să mă fac bine. Este sfășietor”, a declarat Ruth.