Povestea pe care toţi politicienii ar trebui să o citească: cizmarul care a ajuns să încalţe toată Moldova

Aurel Bobu, deţinătorul uneia dintre cele mai mari fabrici de încălţăminte din România, a fost un simplu cizmar într-un sat necunoscut. Povestea lui de succes e de predat la şcoală.

Nu-l cunoaşteţi, n-aţi auzit de el. În nordul Moldovei, acolo unde trăieşte şi munceşte, televiziunile ajung doar când oamenii se îmbată şi îşi dau cu sapa în cap. Aurel Bobu a construit aici, cu forţele proprii, fără să-l ştie nimeni, una dintre cele mai mari fabrici de încălţăminte din România. Are 9.000 de metri pătraţi şi 500 de angajaţi, în timp ce marile fabrici de pe vremuri au fost falimentate, fierul vechi a fost tocat şi vândut iar pământul valorificat printr-un tun imobiliar. Când se întâmpla asta, Aurel Bobu, bucovinean din Vicovu de Sus, încă lipea tocuri pe un scaun minuscul de cizmar. Personajul este unul dintre cei mai interesanţi autodidacţi din România. A pornit de la o şcoală profesională şi de la un atelier friguros, amenajat în grajdul casei. Acum are o avere estimată la câteva zeci de milioane de euro, dar ca om nu s-a schimbat deloc. Aurel Bobu este eroul de care nu auzim niciodată. Pe umerii lui ţine o mică bucată din România şi pentru asta nu cere nicio decoraţie. Ucenic de cizmar până când chinezii au invadat piaţa Prin anii ’90, Vicovu de Sus, judeţul Suceava, era localitatea cu cei mai mulţi cizmari pe cap de locuitor. Aproape 200 de săteni făceau şi reparau încălţăminte, iar printre ei se număra şi Aurel Bobu. Imediat după ce-a terminat armata, tatăl său l-a dat să înveţe meserie de la unul dintre cei mai iscusiţi cizmari din zonă, iar Aurel a prins repede meşteşugul. Afacerile cizmarilor vicoveni, şi nu numai, au prosperat până în momentul în care piaţa românească a fost invadată de încălţămintea chinezească, la preţuri mult mai mici, încât mulţi preferau să cumpere o nouă pereche decât să o dea la reparat pe cea care se strica. Papucarii au început să-şi pună lacătele pe atelierele lor şi să cedeze în faţa concurenţei asiatice. Primul pantof făcut cu mâna lui, cadou pentru mamă Aurel Bobu însă nu a renunţat. A împrumutat 1.800 de lei şi şi-a cumpărat o maşină de cusut de prin Banat. Îşi aminteşte că se gândea noapte de noapte dacă o să reuşească să dea banii înapoi, dacă o să reuşească să trăiască din propria lui afacere, atât cât să-şi hrănească familia. "Prima pereche de papuci i-am făcut-o mamei. Dacă era să mă fac de ruşine, măcar să mă fac în faţa mamei. Au ieşit frumoşi. Cu talpă de microporos, cu un rând alb şi un rând negru...", povesteşte suceveanul. Primele comenzi le-a primit de pe la vecinii încântaţi de papucii pe care Aurel îi dăruise mamei sale. Îi trebuia însă un atelier dacă voia să prospere, aşa că şi-a amenajat unul în grajdul de lângă casă. A ajuns să facă şi câteva perechi de papuci pe zi şi pentru că vestea că e bun cizmar a circulat repede prin zonă, a fost nevoit să angajeze un ucenic pentru a-l ajuta să-şi onoreze comenzile la timp. La început un ucenic, apoi doi, trei şi tot aşa. "Am ajuns la aproape 50 de ucenici. O parte dintre ei, care erau buni şi care au peste 20 de ani de încălţăminte, lucrează pentru mine şi la ora actuală", mărturiseşte proprietarul fabricii care încalţă astăzi sute de mii de români. La 5 dimineaţa vindea pe tarabă în oboare Fabrica Marelbo de la Vicovu de Sus produce în jur de 2.000 de perechi de încălţăminte pe zi şi are 30 de magazine în toată ţara în care îşi distribuie marfa. Până să ajungă aici, însă, îşi aminteşte Aurel Bobu, a fost drum anevoios. Îşi aminteşte că, pentru a-şi vinde cele câteva perechi de papuci pe care le confecţiona în atelierul său din grajd, mergea pe la pieţele şi târgurile din zonă şi îşi vindea marfa direct din portbagajul maşinii. "Era 5-6 dimineaţa şi, până se făcea ziua, nu mai aveam nici un pantof. Veneam imediat acasă, dădeam de lucru la oameni, luam bănuţii de acolo, şi apoi fugeam la Timişoara, aduceam tălpi, apoi la Braşov, de unde aduceam piele... şi tot aşa. A fost foarte, foartegreu. O muncă enormă", spune modestul meseriaş. Fabrica Marelbo a deschis-o în 1995 şi e de părere că şi norocul îşi are rolul lui în orice poveste de succes. MADE IN ROMANIA. Cizmarul a construit fabrica în spatele casei care arsese din temelii. Pantofii săi nu sunt de fițe, dar sunt de calitate Norocul său a fost că la scurt timp după ce a deschis fabrica de încălţăminte din satul Bivolărie, a aflat că o firmă similară din Timişoara voia să scape de aparatura veche, pentru a aduce tehnologie nouă, fabrica de acolo fiind cumpărată de investitori străini. "Au scos în curte toate utilajele. Am mers cu două tiruri şi le-am adus la Vicov. Erau în stare de funcţionare, mergeau foarte bine", povesteşte Aurel Bobu, pentru care utilajele respective au fost "o ade vărată mană cerească". MAI BUNĂ DECÂT MARFA CHINEZEASCĂ Oamenii întreabă: "Este încălţăminte românească?" După ce-a deschis Marelbo, de la 20 de perechi pe zi a sărit la 150-200. Scutit de impozite în acea perioadă, pe o perioadă de cinci ani, Aurel Bobu a început să prospere de la o zi la alta. A achiziţionat utilaje noi şi a început să angajeze tot mai mulţi localnici. Primele magazine le-a deschis în judeţul Suceava, iar preţul mic, de producător, şi calitatea pantofilor i-au adus tot mai mulţi clienţi, ajungând astăzi la 30 de magazine în toată ţara. "Nu este greu să produci încălţăminte, este greu să o vinzi. Pe om o dată îl păcăleşti. Dacă nu este mulţumit, a doua oară nu îţi mai cumpără încălţămintea. Aşa au început oamenii să se lămurească cu produsele din China. Când deschid un magazin, de exemplu, oamenii întreabă: "Este încălţăminte românească?". Noi când spunem că este din piele, atunci nu poţi să minţi omul, noi lucrăm numai cu piele naturală", explică Aurel Bobu. Fostul ucenic de cizmar, care făcea papuci în grajd, are acum designeri şi merge la târgurile din Europa, pentru a vedea ce mai e la modă, ce e mai nou pe piaţă. Marelbo a devenit un brand cunoscut iar papucii făcuţi la Vicovu de Sus au ajuns şi pe piaţa din străinătate. "Nu ştiu dacă aş mai avea acum curajul pe care l-am avut când am început", zâmbeşte Aurel Bobu.

500 de angajaţi are Arel Bobu într-o zonă foarte săracă şi în care fiecare salariu este ca o comoară "Nu este greu să produci încălţăminte, este greu să o vinzi. Pe om o dată îl păcăleşti. Dacă nu este mulţumit, a doua oară nu îţi mai cumpără încălţămintea.“ AUREL BOBU, patron Marelbo OM BUN Are patru copii şi a mai înfiat o fetiţă Aurel Bobu nu plesneşte de fericire şi optimism. După ce şi-a dat acordul pentru interviu, a sunat şi a spus că mai bine îl amânăm, pentru că "nu a nins în decembrie, nu am vîndut ghetele şi trebuie să dau salariile la 500 de oameni. Nu pot dormi noaptea, sunt în depresie. N-am motive să mă laud". Până la urmă l-am convins, deşi iarna pe care o are încă în faţă nu îi va fi uşoară. Aurel Bobu este căsătorit şi are patru copii, iar la sfârşitul lui 2009 a înfiat o fetiţă, căreia îi murise mama şi se afla într-o situaţie critică. În ciuda averii, Aurel Bobu rămâne modest, de o sinceritate deobordantă: "Nu am foarte mulţi papuci acasă, de obicei port o pereche până se termină". Patronul de la Marelbo are trei mari pasiuni: offroad-ul, cu maşini 4X4 cu care urcă pe drumuri de munte ori terenuri accidentate şi inaccesibile altor categorii de autovehicule, vânătoarea – cu o singură condiţie, ca în cătarea puştii să fie doar mistreţi şi lupi – şi cântatul la acordeon. Fabrica a construit-o chiar în spatele casei sale, care cu 20 de ani în urmă a ars cu el înăuntru. A scăpat viu şi a reconstruit-o. Atunci, s-a născut pentru a doua oară.

"Sunt bucuros că sunt sănătos, că pot să să dau o pâine, un salariu, mai ales în perioada asta de criză. De la 6 dimineaţa până seara târziu muncesc întruna.“ AUREL BOBU, patron Marelbo, fost cizmar, autodidact