Un bistrițean a reușit ca până la vârsta de 34 de ani să trăiască o viață ce pare desprinsă dintr-un roman sau o peliculă de acțiune. După ce a fost, pe rând, fotbalist în Liga 1, traficant de droguri, iar apoi pușcăriaș, Voicu Florea, căci el este personajul principal, își caută acum liniștea și a deschis un salon de frizerie în Bistrița natală, informează Sportul Bistrițean.
Totul a început în adolescență, atunci când nu avea decât un vis: să ajungă fotbalist și să asigure viitorul său și al familiei sale prin performanțele sale. La 20 de ani, a debutat în Liga 1 pentru Gloria Bistrița, dar lipsa unei bune comunicări cu antrenorul Ioan Ovidiu Sabău l-a împins afară pe ușă, iar de acolo cariera la care visa a luat-o la vale.
La 27 de ani, s-a lăsat de fotbal, s-a mutat în Irlanda, unde sătul de job-urile de muritor și cu același vis de preamărire financiară în cap a intrat în anturajul care-i putea oferi împlinirea. Așa a reușit să se lase prins de poliția din Anglia cu 15 kilograme de cocaină în portbagaj, faptă pentru care a primit o pedeapsă de 7 ani cu închisoarea. „A fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Am înțeles care e treaba cu viața mea, că-mi doresc liniște și un viitor alături de femeia puternică de lângă mine și de familia care mi-a fost întotdeauna alături”, a explicat Voicu pentru sursa citată.
După 2 ani și patru luni petrecuți după gratii în Marea Britanie, fostul fotbalist s-a întors acasă și a decis să-și deschidă un salon de frizerie. A învățat meseria cât timp era în închisoare, s-a specializat apoi la Cluj, unde a urmat un curs al unei academii, iar acum a decis să își transforme noul talent în afacere.