Rămasă văduvă în urmă cu patru ani şi având doi copii care începuseră facultatea, o româncă a decis să emigreze în Italia pentru a-şi rezolva problemele financiare. A acceptat să lucreze ca îngrijitoare, iar acum este baby sitter pentru două gemene născute cu handicap locomotor.
Andi Rădiu Realitatea din Italia
Valeria Ţurcanu are 47 de ani, este din Piatra Neamt şi în prezent locuieşte la Civitanova Marche, o localitate din estul Italiei. În România a lucrat ca vânzătoare, dar a fost nevoită să părăsească locul de muncă din cauza decesului soţului.
„Am fost o familie deosebit de fericită până în momentul în care soţul meu a descoperit că este bolnav de cancer la colon. De atunci a început calvarul nostru. A fost nevoit să renunţe la serviciu şi să înceapă tratamentul. Din păcate, boala a fost necruţătoare şi după mai puţin de un an a decedat, lăsându-mă cu doi copii, un băiat şi o fată”, a declatar românca.
Dorind să nu întrerupă studiile copiilor, Valeria Ţurcanu a ales varianta de a munci în Italia. „Fata mea era în anul trei la Facultatea de Management, la Ştiinţe Economice la Iaşi, iar băiatul începuse primul an la Facultatea de Drept din cadrul unei universităţi particulare. După moartea soţului m-am trezit în imposibilitatea financiară de a-i mai putea ajuta.
Amândoi copiii au încercat să-şi găsească de lucru, măcar ocazional, dar tot nu făceam faţă. Atunci am decis să îmi găsesc de lucru în străinatate.
A venit în Italia din primavara anului 2005 şi în prezent lucrează ca şi colaborator familiar, baby-sitter. „Am venit direct la Ancona, la o prietenă mai veche care la telefon îmi garantase un loc de muncă la o familie de bătrâni şi care m-ar fi plătit cu 900 de euro pe lună şi mi-ar fi asigurat casa şi masa. Suma propusă era foarte bună pentru mine. Îmi plănuisem să le trimit copiilor 600 de euro şi să închiriem apartamentul nostru din Piatra Neamţ. În felul acesta am fi rezolvat toate problemele financiare”, a mai afirmat Valeria Ţurcanu.
"Am îmbătrânit cu un an în cele două luni petrecute acolo" La destinaţie însă, a descoperit că lucrurile erau departe de descrierea prietenei sale. „Am fost acompaniată chiar de a doua zi la familia de bătrâni la care trebuia să lucrez, dar am avut câteva surprize neplăcute. Bătrânii erau foarte bolnavi amândoi şi trebuia să-i supraveghez doar eu. Nu ştiam bine limba, nu înţelegeam ce-mi explicau copiii bătrânilor şi în plus am fost anunţată că salariul de proba era de 500 de euro, după care, dacă eram „brava” aş fi primit 700. Eram disperată şi a trebuit ca pentru doua luni să accept serviciul. Am îmbătrânit cu un an în cele două luni petrecute acolo”, a precizat românca.
Între timp, Valeria s-a interesat pentru alt loc de muncă şi de asta data norocul i-a surâs. „Simţeam că o iau razna, mai ales că eu le spuneam copiilor la telefon că totul este în regulă. Din primul salariu le-am trimis toţi banii. Nu vroiam să afle că o duc rău. Duminica mă întâlneam cu amica mea şi cu alte românce şi plângeam în continuu. Una dintre ele mi-a spus că va pleca definitiv în România şi pentru 300 de euro îmi vinde locul ei de munca. Nu-mi venea să cred că îmi cere bani pentru a mă lăsa în locul ei, dar condiţiile de lucru şi salariul pe care îl primea m-a făcut să nu stau mult pe gânduri”.
"Patronii mei mi-au înţeles mai bine ca alţii suferinţa"
Noul loc de munca însă a liniştit-o pe Valeria şi îi oferă posibilitatea de a-şi rezolva problemele financiare. „Am avut noroc de data asta. Am intrat într-o familie de oameni bogaţi, respectuoşi, dar care au două fetiţe gemene invalide. S-au născut cu o boală care le-a afectat membrele inferioare. Părinţii le duc la tratamente de recuperare, iar în timpul cât stau cu ele acasă trebuie să le urmăresc, să mă joc cu ele şi să le vorbesc. Mai dau o mâna de ajutor şi la curăţenie sau în bucătărie, dar o fac cu plăcere, pentru că sunt tratată omeneşte. Patronii mei mi-au înţeles mai bine ca alţii suferinţa şi motivul pentru care am venit în Italia”, a declarat Valeria.
Înţelegerea şi respectul pe care le-a găsit la noul loc de muncă i-au permis să-şi poată chema copiii în vacanţă, în vara anului trecut. „Nu a fost bucurie mai mare pentru mine ca venirea copiilor în Italia. Fata a terminat anul trecut facultatea şi mi-a adus adeverinţa de absolvire. Am plâns mult, dar de bucurie de data asta. Anul acesta voi merge eu în România, pentru că se căsătoreşte”.
Valeria a obţinut contractul de muncă şi actele de rezidenţă, ceea ce i-au permis să poată apela la serviciile de credite. „În această vara, fata mea se căsătoreşte şi vreau să nu simtă lipsa mea. Vreau să o ajut şi să nu simtă lipsa familiei. Am avut norocul să cunosc o româncă din Ancona care lucrează la o societate de credite şi care m-a ajutat să obţin un împrumut. Pentru doi ani voi plăti o rată destul de mică, dar banii împrumutaţi îmi vor permite să particip cum trebuie la nunta fiicei mele”, a mai afirmat românca.
Gândul de a se întoarce definitiv în România nu a părăsit-o însă pe Valeria. „Mai trebuie să-mi ajut şi băiatul şi mă pot întoarce acasă. Îmi place Italia, dar nu cred că voi putea trăi aici definitiv. În plus, copiilor mei nici nu le trece prin cap să muncească aici”, a precizat Valeria Ţurcanu.