ACŢIUNE. Capodopera lui Roland Emmerich, "The Day After Tomorrow" este cea care a inaugurat acest gen de film, cunoscut sub denumirea de “disaster”. În general, micul ecran a reuşit să promoveze acest tip de producţii, iar printre cele mai renumite aflându-se şi "Category 6: Day of Destruction" şi "Category 7: The End of the World".
Ceea ce este într-adevăr interesant la toate aceste filme, incluzând şi producţia "Flood", este că ele se bazează pe un fenomen îngrijorător: schimbările de climă şi încălzirea globală. "Flood" reprezintă viziunea britanică asupra acestui gen de filme, mai ales că publicul are ocazia de o revedea pe Joanne Whalley care a lipsit de pe micul ecran o perioadă îndelungată de timp. În "Flood" ea interpretează rolul unei poliţiste inteligente şi curajoase, care alături de profesorul Leonard Morrison (Tom Courtenay, "Billy Liar"), Sam (Jessalyn Gilsig) şi Rob (Robert Carlyle) se avântă într-o misiune de salvare a Londrei, oraş aflat în pericol să dispară înghiţit de ape.
Urmăreşte deznodamântul filmului, în această seară, de la ora 22:00, la Kanal D.