Potop la Sinoe cu gospodării și saivane de oi inundate

O ploaie torențială, în miez de noapte, a inundat mai multe gospodării din satul Sinoe, județul Constanța. Nu au existat victime omenești, dar sute de oi, in pericol de înec, au fost salvate, la timp, de pompieri.

Ploaia care a căzut la Sinoe, puțin înainte de miezul nopții, a fost atât de puternică încât în scurt timp cel puțin 15 gospodării au fost cuprinse de ape. Speriați, localnicii au cerut ajutorul ISU Dobrogea. 30 de pompieri cu trei autospeciale de intervenție, cinci motopompe, un camion au acționat pentru scoaterea apei din curțile oamenilor. Două autoturisme au fost acoperite cu mâlul lăsat în urma torenților.

   

Mai greu a fost când s-a intervenit pentru extragerea apei din beciurile a două case și mai ales la salvarea a 500 de oi din saivanul unui localnic de la marginea satului. Potrivit ISU Dobrogea, pompierii au mers apoi la fiecare familie din Sinoe pentru a evalua pagubele potopului. Județul Constanța a fost, până vineri dimineață sub cod galben de ploi torențiale și vreme severă, cu cantități însemnate de apă care pot depăși izolat și 40-50 litri pe metru pătrat. (Foto ISU Dobrogea)