Postul de radio Kiss FM a atras cel mai mare număr de ascultători în perioada 10 ianuarie - 1 mai, conform studiului de audienţă radio realizat de IMAS-Marketing si Sondaje si Mercury Research.
Kiss FM este pe primul loc în clasamentul celor mai ascultate posturi de radio la nivel naţional şi urban cu o audienţă medie zilnică de 2.764.800 de ascultători, respectiv 1.753.800 de ascultători în oraşe.
Kiss FM este urmat în clasament de posturile Radio România Actualităţi şi Radio Zu. În capitală, Radio Zu este cel mai ascultat post de radio cu 220.800 de ascultători urmat de România Actualităţi (213.600) şi Kiss FM (208.100), audienţele fiind calculate pentru publicul ascultător trecut de vârsta de 11 ani.
Majoritatea datelor au fost culese cu ajutorul interviurilor prin telefon, eşantionul fiind format din 8.409 de persoane. Audienţele au fost calculate pentru publicul din întreaga ţară, pentru cei din oraşe şi cei din Bucureşti cu vârste peste 11 ani. Realizatorii studiului au calculat audienţele radio şi pentru publicul comercial (18-49 de ani) din oraşe şi din capitală. La nivelul publicului comercial urban, Kiss FM (1.300.600) ocupă primul loc urmat de Radio Zu (825.600), iar în Bucureşti clasamentul primilor doi se inversează: Radio Zu (171.500), Kiss Fm (160.700).