Poşta Română a încheiat un acord de colaborare cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca prin care operatorul național de servicii poștale va livra medicamente și materiale sanitare pentru pacienții aflați în evidența ambulatoriilor integrate ale spitalului și care sunt incluși în programele naționale ale Casei Județene de Asigurări de Sănătate Cluj (Programul Național al bolilor neurologice – scleroză multiplă, Programul Național al bolilor endocrine, Programul Național pentru boli rare – epidermiloză buloasă, Programul Național de Diabet).
Trimiterile vor ajunge la ușa pacienților prin serviciul StaiAcasă Plus al Poștei Române care permite clienţilor persoane juridice publice sau private, livrarea door-to-door a comezilor către clienți. Cu acest serviciu nou al Poștei Române produsele comandate pot fi livrate direct la adresa indicată de client, prin intermediul rețelei companiei.
Toate pachetele vor fi ambalate și transportate conform recomandărilor producătorilor/ distribuitorilor de materiale sanitare, iar acolo unde necesită condiții de frig la transport, vor fi preluate în lăzi frigorifice. Salariații poștali vor contacta destinatarul, indicând intervalul orar pentru livrare și vor face livrarea la adresa indicată. Destinatarul confirmă primirea prin semnatură pe formularul AWB, iar angajatul nostru încasează suma de 15 lei (fără TVA), contravaloarea taxei de distribuire, fie cu numerar, fie cu POS.
În contextul epidemiologic actual, românii trebuie să respecte indicațiile autorităților privind izolarea la domiciliu, iar acest serviciu este gândit ca urmare a satisfacerii necesității unei nevoi din ce în ce mai acute a furnizorilor de livrare la domiciliu a comenzilor.
Pentru funcționalitatea acestui nou serviciu pus de la dispoziție de Poșta Română, operatorul național de servicii poștale a format echipe dedicate acestui tip de activitate.
Toți angajații Poștei Române au fost instruiți în confomitate cu măsurile de prevenire şi limitare a răspândiri a virusului COVID-19 transmise de către Ministerul Sănătăţii. Aceștia vor păstra distanţa de 2 metri faţă de persoanele aflate la domiciliu sau în autoizolare cărora urmează să li se distribuie alimentele.
De asemenea, nu vor intra în locuinţa clienţilor, distribuirea realizându-se la uşă/poartă. Factorii poștali dedicați care distribuie comenzile de alimente către beneficiarii aflați la domiciliu, sunt echipați cu măști și mănuși. Totodată, flota auto dedicată cu care se realizează distribuirea de alimente este dotată cu dezinfectant de mâini și cu dezinfectant de suprafețe.