Posibila sesizare a CCR de către PSD - nu numai o splendidă inutilitate (desemnarea lui Orban e constituțională), dar și o greșeală politică

Posibila sesizare a CCR de către PSD - nu numai o  splendidă inutilitate (desemnarea lui Orban e constituțională), dar și o greșeală politică

Miercuri, 5 februarie 2020, Guvernul Ludovic Orban a picat la Moțiunea de cenzură cu 261 de voturi „pentru”.

Potrivit Constituției, Klaus Iohannis a chemat joi partidele la consultări. Joi seara, el a anunțat premierul desemnat pentru formarea noului Guvern. De remarcat repeziciunea cu care Klaus Iohannis a îndeplinit procedura cerută de Constituție. Consultările de la Cotroceni seamănă cu un tîrg de mirese. Fiecare partid se prezintă cu un candidat și-l asigură pe președinte că el, candidatul, va fi capabil să formeze un Guvern astfel încît acesta să treacă prin Parlament. Joi, 6 februarie ofertele partidelor au fost următoarele:

PSD – Remus Pricopie, un candidat prin care actuala conducere a ținut să dea semnalul unei schimbări la față a partidului. Pe vremea lui Liviu Dragnea, avînd în vedere suspiciunile că Remus Pricopie ar fi soroșist, rectorul de la SNSPA n-ar fi avut voie să treacă prin fața sediului de pe Kiseleff nici cu mașina, d-apoi să fie propus ca premier al PSD. Așa cum am mai spus eu am o părere bună despre Remus Pricopie de pe vremea cînd era ministru al Educației. Domnia sa scosese Operele lui Spiru Haret, legendarul ministru al Învățămîntului, și ținuse să-mi aducă la bibliotecă, personal (nu a apelat la șofer, cum fac alții) sacoșa cu cărțoaie, ca de la om de cultură la om de cultură.

PNL – Ludovic Orban.

USR /PLUS– Dacian Cioloș.

Pro România – Remus Pricopie, ca și PSD, potrivit înțelegerii.

Klaus Iohannis a luat în seamă dintre oferte pe cea făcută de PNL

Tot Ludovic Orban.

Prin urmare, șeful Guvernului picat prin Moțiunea de cenzură a fost desemnat să formeze noul Guvern, care, evident, se va supune examenului numit trecerea prin Parlament.

Desemnarea tot a lui Ludovic Orban, deși acesta a fost demis prin Moțiune de cenzură, a stîrnit revolta PSD. La interviul de la Mediafax de joi, 6 februarie 20120 am abordat cu Marcel Ciolacu, președinte interimar al PSD, chestiunea ce va face PSD la această provocare. A avut loc următorul dialog:

Ion Cristoiu: Din punct de vedere procedural ce se va întâmpla și ce veți face dumneavoastră , PSD ?

Marcel Ciolacu: Primul Ministru desemnat trebuie să vină cu echipa să aducă documentele la Parlament să intrăm în calendarul...

Ion Cristoiu: Poate să fie aceeași echipă?

Marcel Ciolacu: Categoric, ca să intrăm în calendarul de audieri.

Ion Cristoiu: Poate să fie același program?

Marcel Ciolacu: Nu, atributul programului de audieri al miniștrilor...

Ion Cristoiu: El vă trimite dumneavoastră niște documente.

Marcel Ciolacu: Nu, chiar dacă sunt aceeași oameni noi vorbim de alt Guvern, trebuie să vină cu anumite modificări la programul de guvernare.

Ion Cristoiu: Și dacă nu vin, ce faceți procedural?

Marcel Ciolacu: Nu se închide procedura, este pe regulament. Problema e că noi nu ajungem acolo.

Ion Cristoiu: În ce sens?

Marcel Ciolacu: În sensul în care dacă eu am temei și voi face sesizarea, vom aștepta întîi Curtea Constituțională să exprime dacă suntem pe lege, dacă respectăm Constituția sau nu. După ce vom afla dacă respectăm sau nu Constituția, intrăm în procedurile parlamentare.

Monica Mihai: Și dacă decizia Curții Constituțională se va lăsa așteptată, ce facem în acel caz?

Marcel Ciolacu: Nu este problema Partidului Social Democrat, repet, președintele României astăzi a hotărît să aleagă o cale mai complicată să prelungească o criză politică.

Monica Mihai: Deci ceea ce ne spuneți dumneavoastră, dacă am înțeles corect, că practic nu vor exista acele 10 zile imediat, pentru că PSD va sesiza CCR și practic așteptăm pînă soluționează CCR solicitarea...

Marcel Ciolacu: Este o noutate, este pentru prima dată cînd se întîmplă lucrul acesta.

Ion Cristoiu: ... ați spus că veți convoca juriștii, există posibilitatea ca juriștii să vă convingă să nu depuneți?

Marcel Ciolacu: Din ce elemente avem în acest moment, nu cred că există această posibilitate. (...)

Ion Cristoiu: Cel mai important lucru pe care trebuie să îl recapitulăm la final este ce se întîmplă acum din punct de vedere cu acest Guvern, repet, deci ați spus: domnul președinte deja un pas a făcut, l-a desemnat pe domnul Ludovic Orban, da? Din punct de vedere procedural dumneavoastră cînd depuneți sesizarea la CCR?

Marcel Ciolacu: Urmează zilele acestea, termenii legali, categoric.

Ion Cristoiu: Dacă nu ar fi aceasta, cînd trebuia procedural să puneți ... trebuia Biroul să se întîlnească să stabiliți pașii.

Marcel Ciolacu: Nu, trebuie să vină primul ministru cu programul de guvernare și cu echipa să o depună la Parlament.

Ion Cristoiu: Dacă vine să spunem în cît timp ar trebui să vină?

Marcel Ciolacu: Are maxim 10 zile, presupunem...

Ion Cristoiu: Dumneavoastră dacă ați făcut deja sesizarea nu veți lua în discuție, greșesc?

Marcel Ciolacu: Este posibil, mîine voi avea toate răspunsurile la întrebările dumneavoastră după ce vorbesc cu juriștii și... e o noutate de proceduri.

Ion Cristoiu: Dar oricum sigur este procedural că dacă faceți sesizare ...

Marcel Ciolacu: Depinde ce fel de sesizare vom face, dacă e pe conflict s-ar putea să nu suspende procedura... Cum am sesizat 114 de exemplu a fost suspendată efectele asumării răspunderii, cînd au venit cu asumarea răspunderii pe buget, acolo am făcut sesizare de conflict juridic de natură constituțională, legea a fost promulgată, deci sunt două lucruri diferite.

Ion Cristoiu: Stați că e o nuanță, deci dacă faceți pe conflict juridic totuși procedurile merg în continuare?

Marcel Ciolacu: Vom vedea argumentele...

Ion Cristoiu: Cînd?

Marcel Ciolacu: Mîine, categoric.

Ion Cristoiu: Pînă mîine să știm dacă dumneavoastră...

Marcel Ciolacu: Categoric, stopesc procedurile prin (...) și de acum în viitor nimeni nu o să mai facă acest lucru, cum eu sper că voi cîștiga și cu bugetul de stat, nici un prim ministru nu o să mai dea vreodată un buget de stat prin asumare, același lucru se va întîmpla...

Ion Cristoiu: Dar oricum veți evita să faceți pe conflict juridic?

Marcel Ciolacu: Nu, prin recomandări, unde sunt șansele de a stopa o astfel... este o forțare, oricum l-am lua e un abuz de putere.

Ion Cristoiu: Deci ca să fiu atent, chiar dacă procedurile ar continua în cazul că e conflict juridic, dumneavoastră ați avea o victorie în perspectivă?

Marcel Ciolacu: Nu, am apăra un principiu pe care nimeni de acum nu îl va mai încălca.

Ion Cristoiu: Dar procedurile merg?

Marcel Ciolacu: Da, dar procedurile merg mai departe.

Ion Cristoiu: Deci o să fiu atent pînă mîine seară dacă faceți pe conflict juridic sau nu.

Marcel Ciolacu: Cum sunt argumentele juriștilor.

Ion Cristoiu: Am înțeles.

Marcel Ciolacu: Eu mi-aș dori să se stopeze procedura.”

Am redat fragmentele despre pași făcuți de PSD pentru a semnala că:

1. Ludovic Orban poate veni cu lista Guvernului actual. Cînd se discutau riscurile anticipatelor provocate fără criză reală, observam că va fi greu pentru premierul desemnat doar ca să cadă să găsească oameni dispuși să joace teatrul miniștrilor desemnați să cadă. Precizarea lui Marcel Ciolacu îmi arată că m-am înșelat. Prin posibilitatea ca lista să fie a actualilor miniștri, a căzut una dintre cele mai mari dificultăți din Vodevilul anticipatelor. Singurul lucru pe care Ludovic Orban trebuie să -l facă e să modifice nițel Programul de guvernare, ca să pară altul decît cel anterior.

2. În chestiunea sesizării CCR pe care o poate semna doar el ca președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu a precizat că o sesizare pe conflict juridic nu blochează procedura de investire a Guvernului. Dacă la CCR se va programa dezbaterea peste o lună, vom asista la următoarea aberație: Cele două guverne au picat în Parlament și CCR n-a decis încă dacă e constituțional sau nu să desemnezi tot premierul care a căzut la Moțiunea de cenzură.

Articolul din Constituție – n 103 – pe baza căruia Klaus Iohannis l-a desemnat tot pe Ludovic Orban să formeze noul Guvern sună așa:

1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.”

Așa cum am mai scris de zeci de ori pînă acum, în urma consultărilor președintele nu numește un premier, ci desemnează pe unul dintre cei propuși de partide să alcătuiască o majoritate în parlament astfel încît Guvernul să treacă de votul parlamentului. Părinții Constituției au dat în chip corect președintelui dreptul de a desemna un premier socotind că doar acesta, deasupra partidelor fiind, poate să vadă, pipăind majoritățile, candidatul care ar putea să treacă Guvernul. Nici prin cap nu le-a trecut părinților Constituției că la un moment dat România va avea un președinte care va desemna un premier nu ca să treacă de Parlament, ci ca să cadă. Ei bine, Părinții Constituției din 1991 nu și-au amintit că această lege urmează să fie aplicată de români. Primul gînd al Românilor cînd văd o lege e cum să găsească o chichiță prin care s-o folosească în scopuri proprii. Așa s-a întîmplat în cazul desemnării lui Ludovic Orban. E normal să te întrebi cum va face Ludovic Orban o majoritate în condițiile în care el a fost dat jos de o majoritate. Noi însă știm că Klaus Ioannis l-a desemnat pe Ludovic Orban tocmai pentru că nu va face majoritate, astfel încît să se meargă înainte cu anticipatele. Decizia lui Klaus Iohannis e o mizerie din punct de vedere moral și o porcărie din punct de vedere politic.

Nu e însă neconstituțională.

Repet, președintele nu desemnează un premier, ci un candidat la examenul de premier care se va da în Parlament. Dacă desemnatul cade, nu e nici o problemă. Președintele are dreptul să se înșele în legătura cu disponibilitatea unui candidat să treacă examenul parlamentului. S-au adus multe obiecții acestei posibilități. Cum președintele poate desemna și un simplu cetățean? Da, pentru că președintele desemnează doar un candidat la examen. Examinatorul e Parlamentul. Desigur, din punct de vedere politic, președintele ar trebui să atent ca nu cumva să desemneze pe cineva care nu va putea alcătui o majoritate. Din punct de vedere constituțional are dreptul să se înșele.

Păi președintele n-a luat în calcul că Ludovic Orban a căzut în parlament și că aceeași majoritate îl va pica și acum? Din punct de vedere politic, președintele l-a desemnat pe Orban tocmai, pentru că știe că acesta va fi respins de către PSD. Din punct de vedere constituțional, președintele poate susține că el a fost convins că Orban va trece de Parlament.

Marcel Ciolacu e cel care va face sesizarea la CCR.

Din start ea poate fi respinsă.

Pentru că desemnarea lui Ludovic Orban e o simplă propunere a unui candidat pe care președintele pariază.

Parlamentul e cel care decide.

Și din acest punct de vedere, sesizarea ar trebui respinsă pe loc de CCR cu un argument de bun simț:

Dacă sunteți convinși că președintele a făcut o propunere aiurea, e mult mai nimerit s-o trîntiți în Parlament, decît să ne-o trimiteți nouă pe cap!

Dacă nu e de acord cu propunerea lui Klaus Iohannis, PSD o poate respinge în Parlament.

Nu-l poți obliga pe președinte să știe dacă Parlamentul îl va trece sau nu pe candidat.

El l-a propus.

Dincolo de faptul că va fi respinsă, sesizarea ar fi o mare greșeală politică. Complet inutilă din punct de vedere practic, sesizarea va adînci imaginea PSD de partid care apelează la chichițe pentru a evita anticipatele. Și cum anticipatele par inevitabile, o sesizare la CCR ar trece drept semnul spaimei PSD de anticipate. Anticipatele sînt un meci. Dacă intri pe teren cu imaginea de echipă care a refuzat meciul de teamă că-l va pierde, chiar că-l pierzi.