Poşeta care încarcă bateriile

INVENŢIE. Moda accesoriilor este noul domeniu de luptă împotriva poluării, scrie "The Telegraph".

Joe Hynek, un student de 29 de ani de la Universitatea de stat din Iowa, a realizat o poşetă ecologică, care transformă lumina solară în electricitate. Eco-poşeta este în prezent numai un prototip, dar va putea ajunge pe rafturile magazinelor din Statele Unite până la sfărşitul anului. Pentru 190 de euro, preţul estimat pentru produsul de serie, îţi vei putea reîncărca din mers bateriile telefonului mobil sau ale altor dispozitive de mici dimensiuni, precum camerele digitale sau agendele electronice. Tânărul inventator lucrează acum la pălării şi veste solare, primul obstacol care trebuie depăşit fiind însă maşina de spălat.