Adrian Porumboiu: miliardarul rapiţei în judeţul sărăciei

La mijlocul lui mai, toată Moldova pare vopsită în culorile echipei de fotbal a lui Adrian Porumboiu: galben-verde. De la rapiţa şi grâul cultivate de miliardar. Cu fotbalul iar a dat-o în bară.

De cum ieşi din Focşani şi, la Tişiţa, o iei la est, spre Tecuci şi Bârlad, pe drumul de costişe ce duce la Vaslui, pe stânga şi pe dreapta, vezi numai bicolor: verde-galben. Sunt lanurile de grâu şi de rapiţă vopsite parcă, stranie coincidenţă, în culorile echipei de fotbal cu acelaşi proprietar: Adrian Porumboiu. În urmă cu zece ani, mai mult de jumătate din dealurile celui mai sărac judeţ al ţării erau pârloagă.

Fostul arbitru, convertit în agricultor, a desţelenit mii de hectare care acum îi aduc milioane de euro anual. În oraş, dacă sughiţă o babă, primul care o aude e Porumboiu. Nimic nu mişcă în judeţ fără ştirea sa. Îşi lasă Mercedesul S600 descuiat pe stradă şi până şi ciorile se feresc să zboare peste el. Dacă un fotbalist de-al său iese la o bere, n-apucă s-o termine. Se zice că ar fi spus odată: "Păi, cum, dacă toate barurile sunt ale mele!". El neagă şi îl toarnă pe preşedintele clubului: "A fost poliţist, află repede". De fapt, e fost bodyguard. Pe lângă fotbal şi agricultură, numele său e asociat, prin extensie, şi cu cinemaul. Succesul fiului său la Cannes e acum parte şi a CV-ului său.

Vasluiul în galben-verde

Şofează cu stânga pe volan şi cu cotul drept îţi dă ghionturi, să te facă atent. Circulă printre silozurile şi fabricile sale ca pe o pistă de carting."Uite, asta-i fabrica de ulei, aici se face bio-dieselul, muncesc numai 12 oameni, totu’ e pe computer. Am băgat 18 milioane de euro şi m-au lăsat cu ochii’n soare, când au modificat Codu’ Fiscal! Abia s-au reglat lucrurile", turuie magnatul vasluian.

Clădirile sunt vopsite în acelaşi obsedant verde-galben. Până şi muncitorii au salopete în aceleaşi culori. La fabrica de lactate e cam la fel. "Când am luat-o era închisă. Acum e ca în UE! Zece milioane de euro şi aici...", se învârte ca un titirez Porumboiu printre agregatele care fac produsele «VIO»: "După numele mamei băiatului care manageriază afacerea, adică Viorica, nevastă-mea!", se vrea hâtru Porumboiu. Zice că n-a mai fost în fabrică de vreo trei luni, dar angajaţii îl salută de parcă nu l-au văzut de ieri.

Vaci cu scărpinători şi tractoare cu GPS

La ieşirea din oraş, un poliţist îi dă prioritate. Boierul se grăbeşte către Ferma "Târzii", una dintre cele 56 pe care "le mulge", la propriu. Pe drum se complimentează singur: "Uitaţi colo, pe dealu’ ăla. Era pârloagă. Nu-i terenu’ meu, da’ oamenii ce şi-au zis: «Dac’ Porumboiu a făcut aşa, de ce să nu faşim la fel!?». S-au luat după mine şi-mi creşte inima! ".

La "Târzii" ţine 600 de vaci de lapte Holstein, din totalul de 2.500. Când intră în grajdul principal, vitele se uită blajin, cu ochi bovini, la exploatatorul lor. Au zgardă şi crotalii în urechi, cum altfel, galbene şi verzi. Mirosul bălegarului e insesizabil. Vacile au scărpinători electrice la care fac coadă. La "creşa" fermei, o duzină de viţeluşi te privesc candizi. Mulţi vor ajunge în farfurie. "Hai sus, haide, tati, hai încoa’! Uite că ascultă!", se minunează miliardarul. Interlocutorul său nevorbitor tocmai împlinise 12 ore de când îl fătase mă-sa, care-l privea grijulie din boxa alăturată. Motorul unui tractor sperie animăluţul. E doar unul din "flota" de 280 de tractoare ale lui Porumboiu, care merg pe biodiesel. Toate au GPS.

Crăciunescu i-a fost, cândva, prieten

Ca orice mogul judeţean care se respectă, Porumboiu are şi echipă de fotbal. Justificabil, în cazul său, ca fost fotbalist şi ex-arbitru internaţional. A avut, cândva, un prieten. Arbitru şi el. La fel de apreciat: Ion Crăciunescu. Banii i-au despărţit. "Am fost cunoştinţe, amici, cei mai buni prieteni. Acu’ suntem doar cunoştinte... ", îşi regretă Porumboiu vechiul său camarad. Sunt născuţi amândoi pe 27 septembrie 1950. El a albit, Crăciunescu are părul ca la 20 de ani. Anul trecut, de ziua lor, vasluianul îi promitea cadou cea mai eficientă vopsea de păr. Acum, se strică de râs: "Haideţi, nu mă provocaţi să vorbesc despre părul lui Crăciunescu!".

"Se fac blaturi cu arbitri şi cu jucători"

Fostul cavaler al fluierului vorbeşte depre greutăţile ocupaţiei sale din tinereţe: "Am avut presiuni mari. La Dinamo-Steaua, mai ales pentru prima! Am fost puternic şi n-am cedat. Meciuri aranjate am arbitrat, da’ erau trântite de jucători. La un Petrolul-Sportul trebuia să iasă un 0-0 şi aşa a ieşit. Am dus meciul până în minutul 98, am dat şi un penalty la mişto. Şi pe ăla lau ratat. Io, de fiecare dată, anunţam federaţia. Odată, Mircea Pascu, la el în birou, mi-a zis să vorbesc mai încet... Acu’ nu se mai fac blaturi cu «Cooperativa». Doar cu arbitri şi cu jucători. Şi la jucătorii mei am avut bănuieli, da’ nu certitudini", o moleşeşte, la final, Adrian Porumboiu.

"Oţelul ia titlul pe meritul arbitrilor"

Fostul său antrenor, Dorinel Munteanu, e pe cale să ia titlul cu Oţelul. Porumboiu l-a alungat, chipurile, pentru un blat. "Nu de asta!", sare omul de fotbal, "a fost o discuţie intimă, care a ajuns la Gigi Becali!’, se explică, tardiv, Porumboiu. O dă pe îmbârligături fotbalistice: "E un antrenor bun, profesionist. El spune că am îmbătrânit, că nu mai văd bine! Nu-i răspund... e ocupat să ia titlul. N-au cum să rateze!", pune Porumboiu, indirect, presiune pe Dorinel: "Nu mor de ciudă, prefer să mor de altceva! Oţelul n-are valoare de campioană. E meritul arbitrilor!".

Şi intră în socoteli. Ba că Oţelul a luat pe greşeli 14 puncte, ba că Vasluiul a pierdut pe mâna arbitrilor zece puncte: "Rapid are o echipă bună. Şi în Poli s-au băgat bani! Ce campioană n-a avut arbitri de partea ei, în ultimii 20 de ani? Vor să ne arate nouă, celor care băgăm bani, că tot ei, federaţia şi liga, conduc!", îşi varsă oful perdantul ultimilor trei ani. Perioadă în care a depăşit şi Steaua, şi Dinamo. Porumboiu nu spune însă cu ce preţ.

CIFRE

În "Top Capital 300", Porumboiu ocupă poziţia 57, cu 115 milioane de euro. El spune că averea sa este de 3-4 ori mai mare

În oraş, oamenii îi dau bineţe. Umblă fără bodyguarzi. "N-am ifose, pretenţii şi mănânc ce mi se pune în faţă", pozează în populist miliardarul. Şi începe să se vaiete cum îi stă bine unui om cu bani: "În 2005 m-au căutat la toate firmele. De la patru la 28 de controlori! N-au găsit nimic... Doi oameni de afaceri din zonă au plătit un procuror de la ÎCCJ...".

În banalul târg de provincie, cu 60.000 de locuitori, un bucureştean s-ar plictisi de moarte. El zice că nu are timp de plictiseală: "La 12 ore de muncă pe zi, am senzaţia că încă două-trei trag chiulu’!". Şi iar o dă pe lauda de sine: "Dacă n-ar fi firmele mele, Vasluiul ar fi un oraş închis!". Poate că aşa e. Porumboiu dă de muncă la 7.000 de inşi şi, în plină criză, n-a concediat niciunul. "Ba le indexez lefurile anual! Criza m-a afectat că acu’ creditele sunt foarte scumpe...", re cu noa şte şeful neoficial al judeţului că afacerile se fac cu banii altora.

Alina Plugaru, vedeta mondenă a Vasluiului

Cu patriotism local, Adrian Porumboiu zice că urbea sa de adopţie, de loc fiind din Buzău, nu e mai prejos ca Brăila sau Galaţi. O dă pe bune doar atunci când spune că, dacă vrea să meargă "în oraş“, dă o fugă până la Iaşi. La fel ca fobaliştii săi. "Ce viaţă mondenă la Vaslui!? O avem pe Alina Plugaru!", se distrează buzoianul aciuat la Vaslui.

A rămas aici după ce s-a lăsat de jucat fotbal. Ca fotbalist n-a făcut mare brânză. A fost mijlocaş, la juniori, la Metalul Buzău şi la FC Argeş. Când l-au luat în armată n-a dus-o rău, că a ajuns la Gloria Bârlad şi la Slatina. Pe urmă a trecut şi pe la Chimia Rm.-Vâlcea, iar ca senior, la 29 de ani, şi-a încheiat liniara carieră de fotbalist, după o accidentare, la Viitorul Vaslui. Loc în care a şi rămas. Terminase ASE-ul şi n-o ducea rău, că lucra în alimentaţia publică, când tot românul lua pe sub mână cacao, unt sau lămâi. Unde mai pui că deja era şi arbitru. La început, de campionat judeţean. Abia în ’86 a primit ecusonul FIFA şi au început să curgă banii din diurnele plătite în franci elveţieni. În prima ligă e al treilea arbitru, ca număr de meciuri. Cam aşa e şi în agricultură, dar vrea să se dea mare.

Porumboiu la persoana I, plural

În biroul său, de lângă fabrica de ulei pe care o deţine la Vaslui, Adrian Porumboiu îşi freacă mâinile mulţumit. Afară plouă mărunt şi urât, dar el se bucură: "E puţin spus că e bine. Mi-e şi teamă să spun ce-o să fie... Un an mai cum n-a mai fost de mult, cu ploaie şi temperaturi potrivite, bun pentru grâu şi rapiţă".

Gândul la folosul pe care o să-l scoată la toamnă aproape îl face să uite că şi anul ăsta echipa sa de fotbal a ratat titlul. Vorbeşte despre el la pesoana I plural: "Suntem cei mai mari producători de grâu din Europa, ca firmă privată!". Se face că uită de rivalii Ioan Niculae şi Culiţă Tărâţă. Fostul arbitru FIFA e al 57-lea milionar al ţării, cu o avere estimată în 2010, de "Top Capital", la 115 milioane de euro. "S-ar putea să am de trei-patru ori mai mult!", se dă misterios modernul moşier. Adrian Porumboiu răspunde la orice îl întrebi. Cu o excepţie.

Cel mai mare latifundiar al Moldovei spune că agricultura nu-i o loterie. "Se prind trei ani buni şi unu’ prost. Şi când e prost, eşti asigurat!", decretează afaceristul care n-a pierdut bani decât din fotbal. A dat statul în judecată că nu i-a plătit asigurarea pentru daune provocate de calamităţi. Zice că statul şi-a luat sarcina să plătească despăgubirile, dar nu au achitat un sfanţ: "O şmecherie românească!", e mai blând decât omologul său de la Interagro, care a categorisit România ca fiind "o ţară tâmpită". Omul zice că nu e membrul niciunui partid, dar că singura doctrină economică pe care o îmbrăţişează e cea liberală. E şi normal atâta vreme cât cultivă anual 27.000 de hectare numai cu grâu şi scoate peste 150.000 de tone. Cu tot cu pământul luat în arendă, suprafaţa terenurilor sale se dublează. "Tot ce produc fermele zootehnice şi agricole se procesează tot de noi. Facem pâine, ulei, biodiesel şi lactate. Numai în fabrica de ulei am investit 50 de milioane de euro", se laudă baronul de Vaslui.

Adrian Porumboiu se ţine bine la 61 de ani. Are condiţie fizică, nu e prost şi nici urât. Spre deosebire de alţi oameni de fotbal sau de afaceri, numele său n-a fost asociat cu scandaluri referitoare la femei tinere. Ajuns la vârsta înţelepciunii, Porumboiu face pe interesantul: "Ca să ieşi cu fete mai tinere îţi trebuie o anumită discreţie. Nu e nevoie să divorţezi!". Chestionat despre mulsul oilor, metoda de relaxare a lui Gigi Becali, Porumboiu senior zâmbeşte: "Am plăceri mai rafinate".

Gaşca de la poker

Adrian Porumboiu a făcut parte dintrun slect club de poker. Parteneri i-au fost, printre alţii, Gigi Becali, Pinalti şi gazda obişnuită a "turneului", Dumitru Sechelariu. Zice că gaşca s-a spart de mult: "Io n-am fost decât la două-trei întâlniri şi nu se miza mai mult de zece mii de euro". Legenda spune că Seche câştiga, Becali pierdea mereu şi îşi trimitea bodyguarzii după bani la Bucureşti şi că, nu de puţine ori, se lăsau ca gaj contractele unor fotbalişti. Porumboiu zice că habar n-are. După ce băiatul său a luat premiu la Cannes, a avut un şoc atunci când antrenorul belgian Hugo Broos l-a întrebat: "Înţeleg că, pe lângă fotbal, ai afaceri în agricultură, da’ când mai ai timp şi de filme!?". 150.000 de tone de grâu scoate anual Adrian Porumboiu de pe pământul său şi cel luat în arendă

FAIMĂ

Vaslui, locul de unde pleacă doar ştirile proaste

Adrian Porumboiu spune că nu are prieteni în lumea fotbalului. Nu are niciun model de preşedinte de club. Nu regretă niciun antrenor, dar nici nu visează la vreunul. Întrebat de Lopez Caro, antrenorul care nu voia să plece de la Vaslui nici în ruptul capului, dă din umeri. "A venit dintr-o cultură diferită şi a vrut să imprime un stil spaniol în România! De la dietă până la cele mai mici amănunte. Comunicarea era proastă şi minţea în ziarele spaniole! Avem proces la TAS", e laconic patronul FC Vaslui.

Nici cu Marius Stan nu spune că s-a certat. Zice că discuţiile au apărut după un "decisiv" cu Iaşiul: "Nu-l regret! Aici a reintrat în circuit". Vasluiul este un oraş insipid, un târg în care vara e praf, iarna e noroi. Nu există teatru, iar singurul cinematograf e în mall. Adrian Porumboiu spune însă că e un oraş curăţel, numai că de aici pleacă numai ştiri proaste, pe care le preia Bucureştiului. Ştiri despre beţivi, violuri, incesturi. Cu ceva timp în urmă, a promis că nu mai face circ pe sticlă, după ce nepoţelul lui de 5 ani închidea televizorul: "Iar se ceartă Bubu Adi la televizor". Recent însă, lui Bubu Adi i-a sărit iar muştarul şi l-a făcut "maldăr de rahat" pe preopinentul său de la Timişoara. Există o explicaţie. Mai întâi glumeşte că doctoriţa care-i dădea medicamentele de "nesimţire" a plecat în Franţa. Apoi devine serios: "Sunt sangvinic, spre coleric! Când nu mi se dă 11 metri şi în aceeaşi fază primesc gol, pierd campionatul şi el mă face bagabont şi paranoic, cum să-i spun!?". O dă iar pe agricultură: "A fost o întâmplare. Am luat Comcereal ca spaţiu de depozitare. Şi am văzut că n-am ce băga în silozuri. Am început să iau pământ în arendă şi a început să meargă". Ceva cheag avea afaceristul, că era deja proprietarul principalelor hoteluri din Vaslui şi Huşi.

Mărturiseşte că abia prin ’95 a început să se considere bogat, dar nu vrea în ruptul capului să spună când şi cum a făcut primul milion de dolari. Spune doar că a avut noroc în viaţă.

ETICHETE Copos - viril, Mitică - vulpoi

Rugat să ne caracterizeze în câteva cuvinte principalii oameni de fotbal români, vasluianul are umor:

  • George Copos - Viril
  • Ioan Niculae (Braşov) - Şarmant
  • Ioan Nicolae (Astra) - Greu de spus! Prea multe difuzoare...
  • Mititelu - Oropsit
  • Paszkany - Adaptat
  • Borcea - Simpatic
  • Becali - Candid
  • Nea Jean Pădureanu - Să fie sănătos!
  • Mitică - Vulpoi
  • Marian Iancu- Citeşte mult seara şi vorbeşte bine ziua

"Cei care au turnat la Securitate sunt oameni de joasă speţă, oameni laşi, de cea mai slabă calitate. Nu sistemul a fost de vină, ci caracterul omului. Nici dacă îmi puneau capul pe tăietor nu aş fi făcut aşa ceva." ADRIAN PORUMBOIU, om de afaceri