Asociaţia Porturilor Mediteraneene de Croazieră, Medcruise, doreşte să facă din Portul Constanţa o destinaţie atractivă.
Colaborarea cu administraţia portului a început în urmă cu doi ani şi de atunci, în fiecare vară, la terminalul de pasageri au ancorat cel puţin 150 de nave de croazieră dunărene, aflate însă în tranzit.
Secretarul general al Medcruise, Jose Campus, a declarat ieri, la sediul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, că portul românesc începe să devină o destinaţie populară. El a atras însă atenţia că este nevoie de mai multe oferte din partea părţii române pentru a realiza acest deziderat.
În acest context, directorul general al Portului Constanţa, Constantin Matei, a recunoscut că portul este dependent de infrastructură. „Noi oferim în port toate condiţiile, avem un terminal de pasageri modern, dar suntem dependenţi de şosele, aeroport şi de obiective turistice. Aceasta nu se poate decât cu concursul Consiliului Judeţean Constanţa şi al celorlalte consilii locale de pe litoral“, s-a explicat Constantin Matei. Autorităţile se mişcă în ritm de melc Portul Constanţa este însă deocamdată doar un port de tranzit pentru navele care plimbă turiştii pe Dunăre, în Marea Neagră sau în Mediterană. Navele de pasageri ancorează pentru câteva ore la Constanţa şi apoi îşi continuă ruta. De circa zece ani, Portul Constanţa şi mai multe agenţii de navigaţie au încercat în mai multe rânduri să faciliteze turiştilor români plecarea în croaziere pe Marea Neagră, dar acest lucru a fost imposibil până acum.
Directorul portului, Constantin Matei, a declarat că, la sfârşitul săptămânii viitoare, va fi inaugurată o linie de croazieră pe relaţia Varna-Constanţa-Odessa. Cu acest prilej, directorul APC dă asigură ri că turiştii români se vor putea îmbarca la bordul navei pentru a-şi petrece vacanţa pe mare.