HBO difuzează filmul lui Constantin Popescu astăzi, de la ora 20.00, la numai o lună de la debutul în cinematografele din România.
Mult comentatul film al regizorului Constantin Popescu, "Portretul luptătorului la tinereţe", îşi propune să reînvie o parte importantă şi puţin cunoscută a istoriei României - rezistenţa în faţa comunismului.
După cel de-al Doilea Război Mondial, când puterea a fost preluată în România de comunişti, în munţi s-au organizat grupări care s-au opus noului regim cu arma în mână. Printre cele mai longevive s-a aflat şi cea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu. Doisprezece tineri au rezistat în munţii Făgăraş, în condiţii grele, timp de zece ani. Aproape toţi au sfârşit în temniţă ori în faţa plutonului de execuţie. Liderul lor a fost prins abia în anul 1976, după 27 de ani.
Cu o distribuţie-mamut, 130 de actori şi 400 de figuranţi, bazat pe informaţii ce apar în ambele versiuni - şi cea a lui Ogăraru, şi în materialele din arhiva Securităţii - "Portretul luptătorului la tinereţe" este primul episod dintr-o trilogie intitulată "Aproape linişte" care va continua cu povestea Elisabetei Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu.
Are deja două premii internaţionale Pelicula a fost prezentată în premieră mondială la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Berlin, în secţiunea Forum.
Lungmetrajul a obţinut Premiul Publicului şi Premiul pentru imagine la Festivalul B-EST şi Premiul pentru regie la Festivalul Internaţional de Film de la Bratislava. <object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/XxF8mwjJVec?fs=1&hl=en_GB"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/XxF8mwjJVec?fs=1&hl=en_GB" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>