Criminaliştii descriu profilul psihologic al lui Iancu Măran, un specimen cum nu s-a mai văzut de mult în România. Prădătorul sexual este el însuşi un abuzat în copilărie şi se vede pe sine ca un individ inacceptabil, ceea ce îl face să acţioneze cu violenţă. Vă prezentăm, în premieră, filmul crimei.
Profilul criminalului în serie Iancu Măran abia acum iese la iveală. Calificat în urmă cu 10 ani drept prost - "intelect sub medie" - într-o expertiză psihiatrică solicitată IML în cazul primei crime pe care a mărturisit-o, acesta se dovedeşte a fi în fapt un prădător sexual. Nu are urmă de emoţii, se stăpâneşte perfect "Este categoric un personaj deştept. Cu un psihic foarte puternic. Este capabil să ţină ascuns adevărul, şi să inducă în eroare", declară procurorul criminalist Ioan Teacă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin. Cu o experienţă de 14 ani, acesta recunoaşte că are de-a face cu un personaj aparte. E sigur că, având o minte diabolică, a reuşit să inducă în eroare ancheta în cazul uciderii Ionelei Hurdela, în 2002, şi că încearcă aceleaşi tertipuri acum. "Ar trebui văzut cum răspunde la întrebări: nu are urmă de emoţii. Se stăpâneşte perfect. Am încercat cu el toate variantele psihice şi degeaba", a mai relatat criminalistul. Prima crimă, reprodusă în tiparul celei de acum În 22 septembrie 2002 Iancu Măran a răpit-o pe Ionela Hurdela, de 11 ani, fiica prietenilor săi, sub pretextul unor fotografii în natură, a dus-o într-o peşteră, a violat-o şi a ucis-o prin asfixiere. Cu o torţă a încercat să ardă cadavrul, insistând în zona feţei (pentru ca fata să nu poată fi identificată după fizionomie) şi în zona pubiană (cu speranţa că legiştii nu vor putea preleva probe care să îl incrimineze sexual). A lăsat la faţa locului un prezervativ, folosit de altcineva, în care a aruncat câteva fire din propriul păr pubian. Cadavrul a fost găsit după 11 zile. Iancu a recunoscut fapta.
După condamnare a făcut apel, folosindu-se de toate viciile de procedură identificate în dosar: faptul că nu s-au făcut anumite analize ADN sau că necropsia a fost încropită la gura peşterii unde şi-a abuzat şi abandonat victima. În 2005, după 2 ani de detenţie a fost achitat definitiv şi irevocabil. ÎCCJ a trimis chiar în această toamnă dosarul înapoi autorităţilor din Caraş ca să elucideze misterul crimei cu autor nescunoscut.
La exact 10 ani de la prima sa victimă, Iancu atacă din nou. De data aceasta vrea mai mult: vrea două victime. Şi acum le alege din cercul de prieteni: surorile Florea, Adina, 14 ani, şi Mirabela, 17, surorile fostei concubine. Pe fete le ia de acasă sub pretextul unei plimbări cu motocicleta. Ajunşi într-un loc retras le leagă de un copac, le-a violat, apoi a vrut să le omoare, cu cuţitul. Cea mica a sângerat până la moarte. Luase cu el o cazma şi o sapă ca să îngroape cadavrele. Şi mai multe prezervative, între care 2 folosite.
Probabil a fost la rându-i victima unui abuz sexual în copilărie, şi a dobândit un complex sexual de virilitate care se manifestă printr-o furie narcisistă dezintegrativă.
Prădătorii sexuali acţionează uneori sporadic. Întotdeauna respectă tipare, explică psihiatrul Gabriel Diaconu.
1. Dacă sunt sporadici, au tendinţa să se manifeste primăvara şi toamna, când organismul lor secretă cea mai mare cantitate de hormoni androgini. Ambele crime Măran le-a comis la sfârşitul lunii septembrie.
2. Victimele şi le alege din zona în care crede că are partenere eligibile, adică din cercul de prieteni. Cu ambele familii ale victimelor Măran a avut relaţii amicale. Cu familia Hurdela a lucrat împreună, iar cu fetele Florea a fost cumnat şi le era vecin.
3. Alege victime foarte tinere, cu convingerea că pe acestea le poate domina. Ionela Hurdela era prepuberă, iar celelate două, adolescente.
4. În ambele cauze apare un obiect simbolic al superbărbatului (cel care a umplut rezervorul prezervativelor lăsate la faţa locului) şi faţă de care Iancu Măran vrea să arate bine.
5. Subiectul manifestă o ură psihotică faţă de femeile victime: arderea feţei primeia dintre victime, gestul de a le tăia cu cuţitul pe celelate, de a mutila organele sexuale principale sau secundare (primei victime a încercat să îi ardă corpul, insistând asupra zonei pubiene, iar pe celelalte două le-a tăiat şi în zona sânilor - n.r.)
6. Mutilarea victimelor arată faptul că ucigaşul nu vrea să fie recunoscut dar şi că e stăpânit de dorinţa de a batjocori o faptă pe care până la urmă o înţelege a fi reprobabilă.
El a povestit că le cunoştea pe cele două fete pentru că, în urmă cu ceva timp, a avut o relaţie cu o soră a lor. Le-a luat din Oraviţa cu mopedul, la o plimbare, seara, numai că a rămas fără benzină. Ca să se asigure că nu fug, le-a legat cu o sfoară de un copac de pe marginea drumului. Măran susţine că ele s-au dezlegat şi i-au aruncat nisip în ochi, moment în care a scos cuţitul şi a început să le lovească. Când a văzut că fata de 14 ani sângerează rău, i-a lipit la gât o bucată de scotch şi a abandonat-o pe câmp.
Avea la el 2 prezervative "încărcate", păstrate de un an! Măran nu recunoaşte violul. Fata care a scăpat susţine că atât ea cât şi sora ei au fost violate. Procurorul de caz a dispus prelevarea de probe biologice de la ambele victime, pentru a stabili dacă au avut loc contacte sexuale normale sau anale. "Suspectul refuză să spună adevărul. El susţine că a fost provocat de fete, şi aşa a ajuns să le rănească. La locul agresiunii am găsit şi o săpăligă şi o lopată. Bărbatul recunoaşte că îi aparţin, dar nu ştie cum au ajuns acolo. Într-o borsetă ataşată mopedului am găsit 3 prezervative sigilate şi alte 2 folosite, despre care spune că le-a folosit cu un an în urmă şi că a decis să le păstreze", a declarat criminalistul Ioan Teacă.
Încă nu recunoaşte crima din urmă cu 10 ani
Acesta a redeschis săptămâna aceasta cercetările în dosarul morţii Ionelei Hurdela din peştera Gârlişte. Anchetatorii l-au întrebat pe Măran despre cealaltă crimă, însă acesta nu face decât să repete "eu nu am făcut aşa ceva". "I-am spus că a recunoscut crima respectivă în faţa instanţei şi că a colaborat la reconstituire. A răspuns că a fost obligat", a mai declarat procurorul criminalist. Acesta e sigur că în ambele crime se regăseşte tiparul lui Măran şi a dispus o expertiză psihiatrică atentă. "Prădătorul sexual nu trăieşte o plăcere în timpul actului ci o descărcare a inhibiţiei anterioare. El se identifică cu victima şi trăirile ei, iar când aceasta moare, e într-un paradox." GABRIEL DIACONU, psihiatru