Portret de PEDOFIL recidivist: trăia din pensia bunicilor și abuza copiii sub nasul acestora

Un pedofil din Reșița a fost prin în flagrant, marți, cu puțin timp înainte să înceapă să își abuzeze sexual ultima victimă. În vârstă de 34 de ani pedofilul își racola victimele, băieți cu vârste mici, din familii bune, abordându-i pe chaturile jocurilor de pe net. Bărbatul abia a ieșit din pușcările, în urmă cu un an, după ce a ispășit o condamnare pentru aceeași faptă.

Costel Radu, un tânăr de 34 de ani din Reșița, fără ocupație, care trăia cu bunicii săi, a fost prins în flagrant, de mână cu un minor pe care urma să îl supună al perversiuni sexuale.

Conform DIICOT, ”inculpatul Costel Radu a racolat prin intermediul sistemelor informatice (jocuri online, reţele de socializare) şi a primit în uscatoria blocului în care locuieşte, minori de sex masculin, cu vârste cuprinse între 12 - 14 ani, pe care i-a exploatat prin obligarea la acte sexuale, profitând de starea de vulnerabilitate a acestora. Totodată, din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul l-a ameninţat pe  unul dintre minori că va dezvălui mai multor persoane, cât şi mamei sale, relaţia dintre cei doi, în scopul de a-l determina să întreţină în continuare acte sexuale cu acesta. La data de 12 octormbrie, inculpatul a fost surprins în flagrant în timp  ce se pregătea să intre în locuinţa sa cu una dintre victime. Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Caraş-Severin cu propunere de arestare preventivă”.

Pedofilul a fost condamnat anterior la patru ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acte sexuale cu minori, fiind eliberat în data de 13 mai 2014, cu un rest de 381 de zile. 

Polițiștii îl urmăreau de mai mult timp pe individ. Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru EVZ că minorii racolați erau din familii  bine închegate. ”Nu vorbim de familii dezorganizate, ci de familii cu părinții ocupați să câștige bani, care aveau mai multe joburi, iar copiii rămâneau singuri, cu calculatorul la dispoziție. Pedofilul își construise mai multe profiluri false, susținând că e de vârsta victimelor sale, apoi îi abuza. Este important ca familiile și copiii să înțeleagă cât de periculos este internetul”, arată sursa noastră.