Avioane de vânătoare franceze au decloat luni de pe port-avion pentru primele misiuni împotriva ISIS. Forța de lovire a Franței în zonă s-a triplat.
Port-avionul Charles de Gaulle, mândria armatei franceze, plecase miercuri de la Toulon pentru a ajunge cu toată viteza în Golful Persic. Moblizarea acestuia era prevăzută înainte de atentatele ISIS de la Paris.
Potrivit unor surse militare citate de Le Figaro, avioane Rafale cu bombe la bord au fost catapultate luni dimineață de pe puntea lui Charles de Gaulle.
La semnalul șefului de pistă, ele au ajuns de la 0 la 250 de km/h, propulsate de o mega-catapultă, decolând pe un spațiu lung de numai 75 de metri, în timp ce la sol ar fi avut nevoie de 1600.
Cele 26 de avioane îmbarcate la bord triplează capacitatea de lovire a Franței în regiune, adăugându-se celor 12 aparate staționate în Emiratele Arabe Unite și Iordania (6 Rafale și 6 Mirage 2000).
Potrivit acelorași surse, avioanele de pe Charles de Gaulle (Rafale și Super-Etendard) vor căuta să se mențină în afara razei de acțiune a anti-aerianei siriene, trecând prin Turcia, la nord, sau prin Iordania, la sud.
În plus, pentru a evita eventuale incidente aeriene, avioanele franceze se vor coordona cu cele ruse. Și în plan maritim, Franța și Rusia au început colaborarea săptămâna trecută, dat fiind că port-avionul fracez operează într-o zonă foarte aglomerată de navele ruse.