Porsche aruncă Panamera peste BMW 760i, Mercedes-Benz S63 AMG| FOTO

Noua versiune Turbo S a limuzinei Porsche Panamera, lansată astăzi de producătorul auto german, are un motor care dezvoltă 550 de cai-putere, mai mult decât starurile incontestabile ale acestui segment, Mercedes-Benz S63 AMG și BMW 760i, ambele ”limitate” la 544 CP.

www.autocaEste oficial, Porsche a lansat, astăzi, o versiune Turbo S pentru gama Panamera.

Cu aceasta, producătorul german surclasează două dintre cele mai cunoscute limuzine ale momentului (și nu numai), Mercedes-Benz S63 AMG și BMW 760i.

Porsche Panamera Turbo S este echipat cu un V8 TwinTurbo de 4.8 litri instruit să livreze 550 de cai-putere.

Spre comparație, cei doi ”clasici” amintiți anterior trebuie să se descurce cu ”numai” 544 CP.

Este drept, Mercedes-Benz oferă o versiune S65 AMG, cu 630 de cai-putere, dar numai pentru varianta cu ampatament mărit a limuzinei.

Pentru a judeca performanțele superbe de care este capabil noul Panamera Turbo S, trebuie evidențiat faptul că limuzina Porsche sprintează până la 100 km/h (cu start de pe loc) în 3,8 secunde. Cel mai ”nebun” 911, supermodelul sportiv GT2 RS (620 CP), face același lucru în 3,5 secunde.

Panamera Turbo S atinge o viteză maximă de 308 km/h și, oricât de nerealist ar părea, are un consum mediu oficial de 11,5 l/100 km.

Porsche va pune în vânzare noul Panamera Turbo S în luna iunie, la un preț care urmează a fi anunțat.