Producătorul german Porsche, care a intrat de curând în grupul Volkswagen, va prezenta, luna viitoare, la Salonul auto de la Paris, versiunile Carrera 4 şi Carrera 4S - cu tracţiune integrală - ale noului supermodel 911.
Noua generaţie a supermodelului Porsche 911 va putea fi comandată şi cu un sistem de tracţiune integrală, care va distribui cuplul motor către toate cele patru roţi.
Producătorul german Porsche, care a intrat de curând în grupul Volkswagen, va prezenta, luna viitoare, la Salonul auto de la Paris, versiunile Carrera 4 şi Carrera 4S ale gamei 911.
Acestea sunt primele imagini oficiale care prezintă atât coupe-ul, cât şi cabrioletul 911 în varianta 4x4.
Din punct de vedere vizual, noile versiuni pot fi deosebite de cele existente deja (cu propulsie spate) graţie câtorva elemente: cifra 4, adăugată numelui modelului (în partea din spate a maşinii) şi banda reflectorizantă roşie care uneşte stopurile.
La fel ca şi variantele 2x4, versiunile cu tracţiune integrală etalează două evacuări ovale (Carrera/Carrera 4), respectiv patru ţevi de eşapament rotunde (CarreraS/Carrera 4S).
Chiar dacă nu există date tehnice şi informaţii despre performanţele noilor versiuni, motoarele de sub capotă rămân cele cunoscute: boxerul de 3.4 litri (350 CP) pentru Carrera 4, respectiv, 3.8 litri (400 CP), pentru Carrera 4S.
<iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/ziI92xYSRfY" height="315" width="633"></iframe>