Pornografie infantilă la Constanţa

Procurori DIICOT din Bucureşti şi poliţişti din Norvegia au efectuat, ieri-dimineaţă, mai multe percheziţii la domiciliu la Constanţa şi au ridicat pentru audieri zeci de tineri, în cadrul unei anchete privind pornografia infantilă, în care sunt cercetaţi un cetăţean italian şi unul norvegian.

Potrivit unui comunicat DIICOT, cei doi ar fi acţionat între 2004 şi 2006, la Constanţa, unde au venit de mai multe ori, au închiriat apartamente şi au întreţinut relaţii sexuale cu minori. Ei ar fi postat apoi pe site-uri pornografice fotografii şi scene filmate. Potrivit poliţiştilor constănţeni de la Crimă Organizată, ieri nu au putut fi identificate toate victimele. Profituri „uriaşe” din postarea pozelor pe site-uri pentru adulţi „Au fost identificaţi vreo 15 copii abuzaţi şi urmează să fie găsiţi alţi 11 şi aduşi la cercetări. S-a profitat atunci de naivitatea lor. Ni s-a spus că cetăţeanul norvegian este arestat în ţara lui, iar cel italian nu ştim unde e”, a spus avocatul din oficiu Liviu Cristescu. Potrivit acestuia, de pe urma imaginilor postate pe mai multe siteuri din Norvegia, Italia, SUA, Marea Britanie, suspecţii obţineau sume uriaşe. „Erau minori la data săvârşirii faptei. Ştiu că procurau copii minori pentru cetăţenii străini, li se ofereau băuturi alcoolice, mâncare şi sume modice în euro, în funcţie de plăcerile oferite. Există probe destul de certe”, adaugă şi Izabela Bucur, avocatul fostului racolator Mihai Georgescu. „Au fugit la mama lor pentru că i-am pus să înveţe

Alţi doi copii, fraţii Vieru, care au acum 21, respectiv 19 ani, au fost ridicaţi de la domiciliul mamei lor, din cartierul Coiciu. „Le-au luat şi calculatorul cu hardul. Au fugit la mama lor pentru că i-am pus să înveţe”, a spus mama lor vitregă, care aşteapta în faţa sediului DIICOT.

Pentru audierea singurelor două victime care sunt minore a fost nevoie de asistenţa specialiştilor de la Direcţia de Protecţie a Copilului Constanţa. „Cei doi minori, de 15 şi 16 ani, nu sunt copii ai străzii. S-a confirmat că au fost abuzaţi sexual şi am luat măsura consilierii lor şi a membrilor familiei”, a spus directorul instituţiei, Petre Dinică.