Clienţii Mediafax Group au primit înştiiţări de la ANAF prin care sunt anunţaţi de “înfiinţarea popririi asiguratorii”. ANAF spune că măsura a fost luată din cauza datoriilor companiei Mediafax.
Paginademedia.ro prezintă o scrisoare primită de un client Mediafax care detaliază și suma pe care o are de recuperat ANAF de la firma lui Adrian Sârbu: 21 de milioane de lei. De celalaltă parte, Orlando Nicoară, director general Mediafax Group, a declarat pentru Paginademedia.ro că a decizia ANAF a fost constestată, că suma de 21 de milioane de lei a fost stabilită după controale în ultimele două luni și că măsura aplicată clienților Mediafax “nu reprezintă un titlu executoriu, ci un sechestru asigurator”.
Decizia este luată
Ce spune scrisoarea ANAF către clienții Mediafax: “Se înființează poprirea asiguratorie asupra sumelor de bani datorate de dvs. cu orice titlu, debitorului S.C. Mediafax Group SA. Sumele vor fi reținute și în cazul începerii procedurii de executare silită, după transmiterea de către organul de executare a titlului executoriu.” Decizia este luată “în baza art. 129 din Ordonanța Guvernului 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii emisă de Direcția Generală Antifraudă Fiscală.”
Scrisoarea ANAF către clienți detaliază suma pe care Mediafax ar trebui să o dea statului: peste 21 de milioane de lei, adică aproximativ 4,7 milioane de lei. Cei mai mulți, 10,8 milioane de lei (adică 2,5 milioane de euro) reprezintă Taxa pe Valoare Adăugată – TVA. Aproape 3 milioane de lei (680.000 de euro) sunt trecuți la contribuția de asigurări sociale de stat datorată de angajator.
Ponta şi Sârbu – schimb de replici
Documentul trimis de ANAF clienților nu precizează pentru ce perioade sunt aceste sume care apar în tabel (vezi facsimil). Orlando Nicoară, Mediafax: Suntem în proces de contestare. Este un sechestru asigurator, nu un tiltu executoriu. Orlando Nicoară, director general Mediafax Group, a declarat pentru Paginademedia.ro că a decizia ANAF a fost constestată și că măsura aplicată clienților Mediafax “nu reprezintă un titlu executoriu, ci un sechestru asigurator”.
Orlando Nicoară, director general Mediafax Group, pentru Paginademedia.ro: “Am avut controale în ultimele 3-4 luni și s-au luat niște măsuri care au dus la suma de 21 de milioane de lei. Suntem în proces de contestare a acestor măsuri și așteptăm judecata contestației.” “Ne cerem scuze tuturor partenerilor pentru neplăcerile cauzate. Hârtia pe care au primit-o nu reprezintă un titlu executoriu pe sumele datorate Mediafax Group, ci un sechestru asigurator.” Premierul Victor Ponta și proprietarul Mediafax Group, Adrian Sârbu, au avut câteva schimburi de replici în ultimele luni. Victor Ponta a afirmat, într-un interviu la România TV, că ar fi avut o întâlnire cu Adrian Sârbu, în care omul de afaceri i-a propus lui Ponta să-l facă președinte.
Victor Ponta: „Dânsul mi-a zis că el i-a făcut pe toţi preşedinţi şi dacă vreau să mă facă şi pe mine. Şi i-am spus că nu, mulţumesc, aş prefera să-şi plătească taxele. Şi de atunci suntem în relaţii foarte reci” Adrian Sârbu a replicat că s-a întâlnit de mai multe ori cu Victor Ponta, dar că afirmaţia premierului din interviul de la România TV în legătură cu o discuţie pe care au avut-o este “pură fantezie”. Adrian Sârbu: “Cariera politică a domniei sale nu a fost şi nu este obiectul activităţilor mele. Nu am neînţelegeri şi nimic de tranzacţionat cu Victor Ponta şi nici cu camarila sa, deranjaţi până la obsesie de existenţa Gândul şi Mediafax. Victor Ponta nu este nici primul şi nici ultimul politician român care, odată ajuns la putere, confundă media cu Disneyland-ul propagandei.” Victor Ponta a mai declarat că Adrian Sârbu ar fi fost la el în birou: “Mi-a zis că are nişte controale de la ANAF şi dacă pot să le opresc şi i-am zis că nu pot. Şi de atunci am tot citit ce rău sunt eu”, a spus premierul. Reacția lui Adrian Sârbu a fost scurtă: “Minte!”