Undeva în apropierea coastelor Malaeziei, în ape de culoarea peruzelei, trăieşte un popor căruia autorităţile i-au interzis să pună piciorul pe uscat. Oamenii au recurs atunci la o măsură pe care au crezut-o provizorie: şi-au ridicat colibe din lemn pe apă, la o aruncătură de băţ de ţărmul interzis.
Pentru că au statut de refugiaţi, indigenilor Bajau nu li s-a permis accesul pe teritoriul Malaeziei. Oceanul i-a primit însă cu braţele deschise iar ei au ajuns să dezvolte o relaţie atât de profundă cu mediul acvatic încât rareori mai pun piciorul pe uscat.
Copiii din trib sunt printre cei mai fericiţi locuitori ai planetei. În loc să meargă la şcoală să studieze tot felul de materii abstracte, copiii Bajau sunt învăţaţi să pescuiască. Potrivit cercetătorilor, atât adulţii, cât şi cei mai tineri membri ai tribului îşi petrec cam 60% din timp sub apă iar unii s-au adaptat atât de bine mediului încât au ajuns să dezvolte aşa-numita vedere clară sub apă.
Rarele contacte pe care le au cu populaţia de pe uscat sunt în scopuri pur economice. Merg la Semporna, oraşul cel mai apropiat, doar pentru a-şi vinde peştele şi pentru a procura produse care nu se găsesc în ocean. Se pare că, atunci când pune piciorul pe uscat, populaţia Bajau se confruntă cu un fel de rău de uscat, similar într-o oarecare măsură răului de mare.
Fotografa malaieziană Ng Choo Kia a surprins traiul de fiecare zi al acestei fascinante comunităţi.