Popeye a fost marinar și polonez. Povestea legendarului personaj

Popeye Marinarul. Sursa foto: Arhiva EvZ

Popeye a fost marinar și polonez! Crezut inițial un personaj animat fictiv, Popeye chiar a existat în realitate!

Cu toții am îndrăgit curajosul personaj cam șpanchiu de un ochi, devorator de spanac și cu pipa în gură, care o scotea pe Olive, iubita lui din belele.  Ideea este că el a existat în realitate.

Popeye - imigrant polonez

Popeye ar fi fost la origine un imigrant polonez. S-ar fi născut pe 27 ianuarie 1868. S-ar fi numit Fraciszk Fiegel la naștere. Familia sa a emigrat când el era copil, stabilindu-se în Illinois. O dată ce a ajuns în SUA, și-a americanizat numele, numindu-se Frank Fiegel. Nimeni nu i-a spus însă așa. Era un copil bătăuș, care muncea acolo unde era nevoie de forță fizică. Fizionomia sa era una destul de bizară.

A început de mic să fumeze pipă. Fața era diformă în privința ochilor. Unul dintre ei era mai mic decât celălalt și clipea foarte des din el. De aceea i s-a spus „Ochi Săltăreț”, adică Pop Eye în engleză.  Porecla aceasta a înlocuit-o pe cea inițială, „Rocky”. La vârsta tinereții, el a lucrat ca docher în porturi, locuri unde bețiile, împărțitul de pumni erau la ordinea zilei,

Se știe că Frank-Popeye a trăit 79 de ani și două luni, murind la 24 martie 1947. Poate că ar fi rămas toată viața un anonim, ar fi băut, împărțit pumni dacă destinul nu i-ar fi oferit șansa nemuririi în desene animate și în filme. Nu ca actor, ci, din contră, ca sursă de inspirație pentru un personaj care va fi adorat de generații de copii de pe mapamond.

Popeye aproape că l-a luat pe sus pe desenatorul Elzie Crisler Segar

Elzie Crisler Segar, desenator la New York Journal, se născuse în Illinois prin 1894. Trecuse la viața sa pe la câteva gazete locale și de importanță regională până să ajungă în „Big Apple” cum i se spunea New-York-ului. Se zice că după Primul Război Mondial, șefii săi i-au cerut să vină cu alte tipuri de personaje.

Așa se face că desenatorul a creat personajul Olive după modelul Dorei Paskel. Ea era doamna Oyl, soția lui Castor Oyl.  Personajul real era proprietarul unui magazin din Chester.  Serialul a captat atenția publicului până prin 1929. Când cuplul a avut nevoie în economia evoluției benzii desenate de un marinar, desenatorul, presat de șefii săi, a decis să colinde docurile. Așa a dat peste Frank, imigrantul polonez. care avea atunci 61 de ani. L-a întrebat dacă e marinar, iar Frank a vrut să-l pocnească, întrebându-l; „Ți se pare că arăt a cowboy”? Așa s-a născut Popeye Marinarul, fiindcă personajul -sursă, Frank purta mereu tricoul în dungi, pantalonii groși de docher, bereta și pipa în colțul gurii.

Era sau nu, un mâncător de spanac?

Elzie Crisler Segar nu a spus niciodată de unde a avut ideea cu spanacul ca ingredient al forței herculeene a personajului creat de el dintr-o sursă reală. Lucemia l-a adus în mormânt în 1938, la numai 43 de ani. Sursa personajului său i-a supraviețuit încă nouă ani. se știe că desenatorul a avut grijă să îi ofere lui Frank o parte din câștigurile benzilor desenate.  Legenda, evident a rămas. Prea puțini își amintesc cine a fost desenatorul și cine a fost sursa de inspirație a personajului desenat.