Vinul bisericesc de Valea Călugărească se dă fără bon fiscal. Garda Financiară spune că trebuie casă de marcat. Patriarhia zice că vinul "liturgic" e oferit de oameni la Sf. Altar. Noi l-am luat acasă.
Miercuri, ora 12.30, la Biserica Colţea, fix în buricul Capitalei. Părintele Sandi Mehedinţu, celebru pentru că a tras clopotele la Revoluţie, ţine slujba de înmormântare. Pe năsălie e o proaspătă decedată, de numai 30 de ani. Lumea plânge, popa cântă şi-ţi dau lacrimile când te uiţi la jalea din jurul tău şi la coşciugul în care zace moarta timpurie.
Fix lângă intrare, pe mâna dreaptă, e colţul lumânăresei. O ştie toată lumea. E femeia care vinde, pe lângă lumânări, cruciuliţe, mătănii, cărţi bisericeşti, icoane şi alte alea care au legătură cu propăşirea spirituală a mirenilor. Întrun colţ, pe etajera cu brizbizurile ecleziastice, stau lipite două sticle de 700 de mililitri. 12 lei bucata. Pe etichetă scrie "Vin bisericesc", produs în podgoriile din Valea Călugărească ale Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub egida Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Nu se ştie dacă e sec, demisec sau dulce.
Lumea jeleşte de mama focului, şi lumânăreasa, în şoaptă, ne ia banii pe viitorul şpriţ. Fără bon fiscal. Ceva mai devreme, înainte de slujbă, popa Mehedinţu tocmai negociase o livrare de 300 de sticle de vin pentru o presupusă nuntă. A făcut şi discount, la 11 lei butelca, când a auzit de cantitatea cerută. Amabil, zice că are el unu’ mai bun şi mai vechi, de Urlaţi. Îl dă la acelaşi preţ şi se oferă să pună şi etichete de vin bisericesc. Şi dă şi factură. Da’ nu de la biserică.
Popa Mehedinţu ştie arta negocierii
Pe la zece fără un sfert îl sun pe părintele Sandi Mehedinţu. Să-i zic că vreau să mă consult cu el într-o problemă. "Vino, tată, în juma’ de oră. Că dup’aia n-am timp. Am o moartă în biserică şi am slujbă, biserică şi restaurant! Mă mai prinzi doar pe la patru jumate", e expeditiv parohul Bisericii Colţea.
Popa Mehedinţu a fost celebru în anii ’90, ca urmare a bravurii de a trage clopotele bisericii pe 21 decembrie ’89. S-a făcut şi revoluţionar. Ulterior, s-a descoperit că a fost turnător la Securitate. CNSAS a informat că Sandi Mehedinţu a fost informatorul cu numele de cod "Arni". Îl prindem fix înainte de slujbă. Se întreţinea cu o aparţinătoare îndoliată a defunctei din biserică.
Îl abordăm direct: "Ştiţi, părinte, io sunt naş, iar el e Ionuţ, finul meu (finul e un reporter EVZ dotat cu o cameră ascunsă - n.r.). Am văzut că aveţi la vânzare vin în biserică. Am vrea şi noi să cumpărăm o cantitate mai mare". "Cam cât?", îi sclipesc ochii preotului. "Păi, să fie o nuntă de 200 de persoane. Cam 300 de sticle!", intrăm în detalii tehnice. "Când e nunta? Când vă trebuie?", se interesează popa. "În două săptămâni. Săptămâna viitoare ar fi bine...".
"Patriarhul ne-a făcut cârciumari"
Cerem un discount. "La cantitatea asta, poate ne faceţi o reducere. Ce ziceţi, părinte, de zece lei pe sticlă", negociem noi. "Păi, stai să văd, cu cât ne-a intrat nouă... Se poate cu unşpe lei, e bine?". "E bine". "Da’ să ştii, am io un vin bun şi mai vechi. De Urlaţi, din aceeaşi cramă. Vă dau să gustaţi, o sticlă de vin alb şi o sticlă de vin roşu. Dar, nu pot acum", se scuză popa, arătând cu mâna spre biserică unde îl aştepta lumea să înceapă prohodul. "Daţi-mi numărul de telefon că vă sun io chiar mâine!", e amabil părintele Mehedinţu. Simţea deja că e vorba de o afacere grasă. "OK, notaţi-vă numărul."
Popa intră voios într-o caşacarabetă de tablă de lângă biserică, unde se vând tot felul de suveniruri cum găseşti pe lângă toate bisericile de pe la noi şi-i cere vânzătoarei dinăuntru un pix şi o hârtie. Când iese, se dă la bârfă: "Patriarhul ne-a făcut cârciumari. Că noi n-am vrut. Am primit de două ori câte 20 de baxuri, ca să-l vindem noi şi să-i dăm banii. Şi la ăia, la ţară, a dat câte zece. De parcă ăia n-au vin... A dat la toate parohiile! Să dăm bani la Patriarhie... Şi noi n-avem gaze să încălzim biserica, stăm în frig. Ne-au adus gazele până la poartă şi nu putem face branşamentul. Mi-ar trebui vreo 240 de milioane...", oftează, cu mâinile împreunate, părintele paroh Sandi Mehedinţu.
Spirit de afacerist
"Noi voiam de acesta, bisericesc, cu etichetă", plusăm noi. "Păi, punem nişte etichete! Da’ nu la toate...", râde părintele cu talente negustoreşti. "Da’ factură, părinte, aveţi? Că vrem să trecem pe firmă, la cheltuieli, să scăpăm de impozit...".
"Stai aşa, cred că am o factură p-acasă, da’ nu e de biserică...", se insinuează prelatul. Şi zicem că merge, numai să fie bună. "Şi nunta unde o faceţi?", se interesează prelatul. "La Mogoşoia!", improvizează, spontan "naşul". "Să-i scoateţi la biserică aici, la o săptămână. Sau faceţi botezul aici. Să-mi daţi de lucru, să nu şomez...", miroase alte oportunităţi părintele Sandu Mehedinţu. "Bine părinte, când să vă sunăm pentru vin? Săptămâna viitoare?". "Vă sun io, chiar şi mâine. Să vă dau «probele » alea şi să caut hârtiile alea", simte afacerea popa Sandi Mehedinţu.
Înăuntru, lumea aşteaptă slujba. Părintele s-a ţinut de cuvânt. A doua zi ne-a sunat să ne dea mostrele promise. Nu neam dus să le luăm. Cumpăraserăm deja vinul bisericesc chiar în timp ce Sandi Mehedinţu slujea la căpătâiul decedatei.
"VIN CULTIC"
Fiscul contra Patriarhiei
"Magazinele care vând obiecte de cult nu sunt obligate să aibă casă de marcat. Însă, dacă acolo se vând şi alte produse, e obligatoriu să se elibereze bon fiscal. În cazul de faţă, dacă mă întrebaţi pe mine, cred că trebuie să aibă casă de marcat", spune Gabriel Cărbunaru, comisar general-adjunct al Gărzii Financiare.
Părintele Costel Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, zice altceva: "E firesc ca în bisericile ortodoxe să se găsească vin la pangar. Acesta e produs în podgoriile Arhiepiscopiei Bucureştilor şi este cumpărat de credincioşi şi oferit la Sfântul Altar. Nu este necesară o casă de marcat. Este absolut legal".