Alegerile parlamentare vor avea loc pe 9 decembrie

Deşi la începutul şedinţei de Guvern, primul ministru, Victor Ponta, a anunţat că alegerile parlamentare vor avea loc pe 2 decembrie, purtătorul de cuvânt a precizat că, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, s-a hotărât data de 9 decembrie

Şeful guvernului ar fi preferat ca data să fie 25 noiembrie, însă PDL a atras atenţia că legea nu permite acest lucru. Potrivit Constituţiei, alegerile trebuie să respecte următoarele condiţii: de la data scrutinului nu pot trece mai mult de 20 de zile până se reuneşte noul Parlament, iar alegerile trebuie ţinute la maximum 3 luni de la expirarea mandatului în curs.