Refuzați la centru de conducerea UDMR, liberalii și social-democrații se reorientează făcând presiuni de schimbarea majorității începând cu teritoriul. Strategia vizează parafarea unor alianțe în filialele în care fie PNL, fie PSD avea înțelegeri pe plan local cu UDMR, însă, de această dată în numele USL.
Ofensiva a început chiar cu două zile înainte de Congresul Uniunii, semnalul fiind dat ieri de organizația de la Bihor care a semnat un protocol de colaborare cu USL, în virtutea relației pe care o avea în județ cu PNL.
Potrivit unor surse însă, gestul nu este unul singular cum au susținut actualii lideri ai UDMR, în frunte cu Marko Bela și Kelemen Hunor, înțelegeri similare urmând să fie încheiate și la Satu Mare și Maramureș, unde organizațiile Uniunii colaborau cu PSD, respectiv PNL. Dincolo de deschiderea sesiunii de semnături pe înțelegeri în teritoriu chiar înainte de Congresul UDMR, liberalii și social-democrații încearcă să maximizeze profitul în fața partenerilor de coaliție ai Uniunii.
Potrivit unor surse din formațiunea lui Marko, Crin Antonescu a insistat să contrasemneze înțelegerea de la Bihor între UDMR și USL. De altfel, liderul PNL va ajunge astăzi la Oradea unde va participa la întrunirea conducerii liberalilor din Bihor pentru a dicuta subiectul. Olosz:O complicitate între centru și teritoriu Dacă Kelemen Hunor, susținând pe același ton cu Marko Bela că înțelegerea de la Bihor s-a făcut fără ”viză” de la centru, înscris în cursa pentru șefia UDMR Olosz Gergely spune că actualii lideri ai Uniunii nu sunt străini de negocierile din teritoriu și, mai mult, este vorba de ”o complicitate”. ”Sunt convins că decizia organizației de la Bihor nu reprezintă o ruptură în UDMR, ci o complicitate între centru și teritoriu. Mi se pare un lucru murdar că o organizație teritorială este împinsă în față”, a declarat Olosz, pentru EVZ. El a catalogat semnarea protocolului între organizația UDMR Bihor și USL drept ”o decizie iresponsabilă pentru comunitatea maghiară”. ”Prin acest lucru s-a demonstrat că sunt mai presus interesele unora din vârful UDMR față de interesele comunității. Actualul președinte al cărui mandat expiră peste două zile și Kelemen Hunor, președinte executiv suspendat, sunt cei care trebuie să răspundă pentru acest lucru, care creează premisele unei crize politice și, implicit, la instabilitate economică fapt care poate avea ca efect pierderea multor locuri de muncă”, a mai spus Olosz. După semnarea la Bihor a protocolului dintre UDMR și USL, președintele Uniunii Marko Bela a declarat pentru EVZ că „nu există nicio intenție de a rupe înțelegerea cu PDL, iar decizia organizației Bihor nu va avea influență asupra Congresului”. ”Acum le-a venit să semneze protocolul”, a comentat Marko, adăugând că săptămâna viitoare va fi parafată înțelegerea cu PDL și cu aliați de la guvernare. De asemenea, Kelemen Hunor, cotat cu prima șansă la succesiune în UDMR, a spus și el că înțelegerea de la Bihor este una singulară, iar, dacă va ajunge președintele Uniunii asemenea gesturi nu se vor repeta. ”Nu sunt de acord cu semnarea unui protocol cu USL, mai ales că în această combinație este și PRM”, a declarat Kelemen, pentru EVZ.