Cele 15 puncte prezentate în Parlament reprezintă soluţii concrete şi corecte, a explicat astăzi preşedintele PSD, Victor Ponta, co-preşedinte al USL, de ce a făcut referire la ele în discursul ţinut la şedinţa de plen reunit dedicată validării Guvernului Ungureanu. Liderul social-democrat îşi exprimă însă îndoiala că aceste puncte vor fi adoptate de noul Executiv. Dealtfel, el anunţă că Uniunea Social Liberală va contesta validarea Guvernului Ungureanu la Curtea Constituţională, pe motivul nerespectării procedurilor de audiere şi validare a miniştrilor.
Una dintre principalele critici ale puterii este aceea ca opoziţia nu are soluţii, că doar critică şi nu face nimic, iar cele 15 puncte prezentat joi în Parlament reprezintă soluţii concrete şi corecte, a declarat Ponta, co-preşedinte al USL, într-un comunicat de presă. “Nu am însă speranţa că actualul Guvern le va pune în aplicare (n.r. cele 15 puncte). Aceste puncte vor fi cu siguranţă aplicate de Guvernul USL" se mai arată în textul documentului semnat de Ponta El a reafirmat că nu există nicio intenţie a PSD sau a USL de a sprijini acest Guvern. “Noi credem şi susţinem în continuare că soluţia alegerilor anticipate este cea valabilă pentru actuala situaţie politică. În acelaşi timp însă, un nou guvern a fost învestit. La prima ocazie când vom iniţia o moţiune de cenzură, dacă vom putea să dăm jos Guvernul, vom intra în procedura de şaizeci de zile pentru organizarea de alegeri anticipate. Mesajele mele de astăzi au fost clare şi vom continua lupta", a mai afirmat liderul USL.
Ponta anunţă că Uniunea Social Liberală va contesta validarea Guvernului Ungureanu la Curtea Constituţională, pe motivul nerespectării procedurilor de audiere şi validare a miniştrilor. "Uniunea Social Liberală va contesta validarea Guvernului Ungureanu la Curtea Constituţională, pe motivul nerespectării procedurilor de audiere şi validare a miniştrilor. Acest guvern este rezultatul încălcării procedurilor de validare prevăzute de Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. Chiar dacă avizul comisiilor de specialitate este consultativ, eliberarea sa este obligatorie. În cazul mai mult miniştri candidaţi, acest aviz lipseşte deoarece comisiile respective nu au avut cvorumul necesar", se arată în comunicat. USL consideră că procedurile de învestire a Guvernului au fost încălcate şi că "existenţa noului Guvern se află sub stigmatul nerespectării legii". Am asistat la o nouă sfidare nu doar a principiilor statului de drept, ci şi al sfidarea milioanelor de români care îşi doresc alţi guvernţi şi un alt mod de a face politică", afirmă Ponta. CITIȚI ȘI:
- Ședință ad-hoc la PNL pe semantica lui Ponta. Liberalii, scoși din pepeni de sprijinul pentru Ungureanu. Mihai Voicu pentru EVZ: "Avem o problemă cu domnul Ponta"
- Ponta l-a atacat direct pe Dan Voiculescu. Mircea Badea preferă să-l voteze pe Băsescu
- Antenistul Radu Tudor insinuează că Ponta este securist acoperit