Premierul solicită organizarea parlamentarelor în octombrie, cu o lună mai devreme. Constituţia îi încurcă planurile.
PSD vrea să devanseze alegerile parlamentare, din noiembrie în octombrie. PNL nu are nimic împotrivă. Singurul lucru care le stă în cale este Constituţia României, dar, prin negocieri, Victor Ponta speră să depăşească acest impediment. Premierul şi-a anunţat intenţia de a obţine un consens pe devansarea alegerilor, motivând că "e în interesul tuturor ca prin octombrie să avem alegeri, până să vină zăpada, iar noul guvern să aibă timp să-şi adopte, în luna noiembrie, bugetul". Ponta spune că a obţinut acordul UNPR şi al UDMR şi că va discuta cu PDL după locale. Miză importantă
Potrivit unor surse din PSD, Ponta nu vrea ca viitoarea campanie electorală să fie precedată, sau să se suprapună cu negocierile cu FMI asupra Bugetului pe 2013.
El speră ca acestea să aibă loc după eventuala victorie a USL, pentru a putea da frâu liber promisiunilor populiste, fără teama de a fi "deconspirat" de reprezentanţii Fondului. PDL a anunţat deja că se opune, subliniind că singura variantă de declanşare a anticipatelor prevăzute de Constituţie ar fi ca Ponta să demisioneze şi alte două guverne să nu treacă de Parlament.
"Dacă majoritatea care îl susţine pe Victor Ponta acum vrea să-l vadă demisionând şi apoi să trântească la vot doi premieri propuşi de Traian Băsescu, o poate face", a comentat europarlamentarul PDL Cristian Preda. Acesta declară că PDL nu va fi însă părtaş la o forţare a Constituţiei. USL are majoritatea parlamentară şi fără PDL, dar Ponta vrea să evite o contestaţie la Curtea Constituţională (CCR), care ar avea sorţi de izbândă.
"Nu trebuie umblat la Constituţie", explică Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei. "Se poate modifica data alegerilor în legea electorală. Problema rămâne, pentru că ar fi afectat dreptul de a fi ales al actualilor parlamentari, prin scurtarea mandatului", spune Cumpănaşu, amintind că acesta a fost unul din motivele pentru care CCR a respins şi proiectul PDL de comasare a alegerilor. "Trebuie să se poată" Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine ideea. "În politică trebuie să ştii ce vrei să faci, după aceea să vezi dacă e constituţional. Dacă nu e constituţional, nu faci, dacă găseşti posibilităţi constituţionale, faci", spune el.
Preşedintele onorific al PSD, Ion Iliescu, este mai puţin răbdător. "Trebuie să se poată. Constituţia este opera oamenilor. Dacă există un consens e bine", a spus Iliescu.
"Constituţia este opera oamenilor. Dacă există un consens e bine", spune Ion Iliescu