Ponta le-a sugerat democrat-liberalilor să facă lobby pentru aderarea României la Schengen

Întrebat despre aderarea României la spaţiul Schengen, ministrul de Externe, Titus Corlăţean declarând că ţara noastră ar putea să intre cu frontiere terestre în 2013, premierul Victor Ponta a spus că se aşteaptă ca PDL să convingă Germania să nu se opună intrării României.

"Eu m-am asigurat şi niciun prim-ministru social-democrat sau socialist nu se va opune intrării României în Schengen. Deocamdată există o opoziţie din partea Germaniei şi mi-aş fi dorit - nu ştiu dacă a avut timp preşedintele Băsescu să vorbească la Bucureşti cu doamna cancelar Merkel ca să o convingă că Germania este bine să nu se opună acestui demers. Mă aştept ca PDL - care iată că are relaţii excepţionale cu Partidul Popular - să-i convingă pe membrii acestuia, pe şefii de guvern să nu se opună intrării României în Schengen", a declarat Victor Ponta.

Totodată, Ponta a precizat că 2013 este an electoral în Germania şi constituie o perioadă nefavorabilă obţinerii unui acord privind aderarea României, ţinând cont de faptul în astfel de cazuri discursurile naţionaliste se înteţesc.