Victor Ponta îşi recunoaşte eşecul afară, dar nu şi în ţară. Băsescu: "Încetaţi lupta politică şi guvernaţi bine!"
- Laura Ciobanu
- 1 august 2012, 09:24
Juriştii USL încă mai încearcă să convingă CCR că referendumul din 29 iulie ar fi valabil.
Victor Ponta a recunoscut încă de luni eşecul referendumului şi faptul că Băsescu trebuie să revină la Cotroceni, a anunţat Agenţia France Presse, al cărei corespondent a participat la un interviu acordat de premier presei străine. "Se vede foarte clar acum că pragul de 50% nu a fost atins, deci dl Băsescu va reveni în biroul său", a declarat Ponta, conform AFP. Ieri, Ponta i-a scris preşedintelui Comisiei Europene, Jose Barroso, că va respecta decizia Curţii Constituţionale legate de referendum, dar a spus că prezenţa a fost 48-50%, nu 46,23% cât a comunicat BEC. În ţară, USL are un cu totul alt discurs. Deşi referendumul de demitere a preşedintelui a fost invalidat, pentru că la vot s-au prezentat mai puţin de 9,1 milioane de alegători, pesediştii şi liberalii încearcă să determine Curtea Constituţională să decidă că procesul ar fi fost valabil. În acest scop, USL a decis să bată monedă pe faptul că recensământul din 2011 ar arăta un număr de numai 16,5 milioane de cetăţeni cu drept de vot, nu de 18,3 milioane cum sunt trecuţi în listele electorale. Deci cvorumul de validare ar trebui să fie în jur de opt milioane, spun juriştii USL. Şi preşedintele interimar, Crin Antonescu, a intrat ieri în joc. "CCR are de luat o decizie foarte grea. Când va trebui să fixeze aritmetic care este jumătatea din populaţia României, va lua în considerare documente diferite", a recomandat acesta. Din nefericire pentru USL, solicitările sale către CCR nu au bază legală, constituind doar praf în ochii publicului. Conform articolului 5 din Legea referendumului (3/2000), "referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente". Nici vorbă, aşadar, de persoanele recenzate de INS, ci de cele trecute pe listele electorale. Pe de altă parte, listele electorale au fost actualizate pe 24 iulie de Ministerul de Interne, condus de un Ioan Rus, care a anunţat că numărul de cetăţeni înscrişi pe acestea este de 18 milioane, nu de 16. Rus este membru PSD cu vechime, care nu poate fi acuzat că ar sabota USL raportând cifre neconforme cu realitatea. "CCR va ţine cont de legislaţia în vigoare, care nu vorbeşte despre recensământ, ci despre listele electorale pregătite de MAI. Aşadar, disputa a fost tranşată de dl Ioan Rus, care a anunţat că sunt 18 milioane de alegători", explică Laura Ştefan. Recensământul, încă nevalidat Chiar dacă legea ar face referire la recensământul din 2012, ceea ce nu e cazul, celor de la USL nu le-ar folosi la nimic, pentru că, deocamdată, acesta nu a fost validat, aşa că datele sale nu pot fi folosite legal. În acest moment, INS este în plin proces de verificare şi reverificare a datelor obţinute, etapă care ar urma să dureze până în 20 septembrie 2013. Ca urmare, chiar să vrea, Curtea nu poate ţine cont de rezultatele unui recensământ nevalidat. Ponta a declarat presei străine că Traian Băsescu ar urma "să revină în biroul său", informează AFP Liderii USL, de două ori ipocriţi Este ironic că acum USL doreşte să fie utilizate rezultatele recensământului din 2011, ţinând cont că, la momentul respectiv, a îndemnat la boicotarea acestuia. Paradoxal, dacă s-ar ţine cont de evidenţele INS, printre cei care nu s-ar regăsi în evidenţe ar fi însuşi Victor Ponta şi colegul său de partid, Dan Şova. Ponta a fost printre cei care a cerut cetăţenilor, anul trecut, să nu dea CNP-ul reprezentanţilor INS, acuzând Puterea - la vremea aceea PDL - că vrea să folosească aceste date pentru a frauda alegerile din 2012. Preşedintele PSD şi liderul de atunci al Opoziţiei anunţa cu mândrie că el nu şi-a dat CNP-ul "pentru că e ilegal" şi că, deci, nu a fost recenzat. "Nu mă interesează să particip la o chestie care încalcă cel puţin trei legi", spunea şi colegul său, senatorul Dan Şova. Pe de altă parte, este inexplicabil recursul la statistică al USL, atâta timp cât listele electorale au fost actualizate exact în săptămâna de dinainte de referendum, mai precis pe 24 iulie, de ministrul Administraţiei şi Internelor, membru de furunte al PSD şi numit în funcţie de Victor Ponta. "În România, în acest moment, sunt 18.308.612 cetăţeni cu drept de vot", anunţa Rus pe 12 iulie, spunând că a declanşat un proces de actualizare a listelor electorale. "În data de 24 (iulie - n.r.) încheiem această listă. Până în data de 24 toţi sunt trecuţi pe liste, toţi cei care vor face 18 ani până în 29 iulie, dar nu poţi să anticipezi cine va deceda până în 29 iulie. Cei care vor deceda între 24 iulie şi 29 iulie rămân pe listele electorale. Asta poate să însemne o eroare de, nu ştiu, o mie de persoane, asumată", a explicat ministrul. La data promisă, pe 24, acesta revenea anunţând că a actualizat listele electorale şi că sunt peste 18 milioane de alegători. Traian Băsescu: "Cine se ocupă de buna guvernare pentru cele 22 milioane de români?" Trei săptămâni de bătălie politică sunt de ajuns şi trei luni de guvernare Ponta sunt prea mult. Concluzia îi aparţine preşedintelui suspendat Traian Băsescu, care le-a cerut, aseară, politicienilor o schimbare imediată de atitudine politică. "Eu cred că cele trei săptămâni de bătălie politică sunt de ajuns şi cele trei luni (de la instalarea Guvernului Ponta, n.r.), care vor deveni prea mult, trebuie să genereze o schimbare imediată de atitudine a tuturor politicienilor, inclusiv a mea", a declarat Traian Băsescu. Totodată, preşedintele suspendat a spus că a început să îşi pună public nişte întrebări, printre care: "Câţi bani au câştigat românii din suspendarea preşedintelui? Câţi bani au câştigat românii din pierderea de credibilitate uriaşă urmare a loviturii de stat? Cine se ocupă de buna guvernare pentru cele 22 milioane de români?". Şeful statului le-a cerut liderilor USL "încetarea imediată a oricărei lupte politice şi să treacă la lupta în favoarea românilor, adică să treacă la a asigura o bună guvernare". Ponta nu mai merge la CSAT De partea cealaltă, premierul Victor Ponta anunţase că va face tot posibilul să nu mai interfereze cu Traian Băsescu dacă acesta va reveni la Cotroceni şi că nici măcar nu va mai participa la şedinţele CSAT. "Nu îl voi împiedica pe preşedinte să îşi exercite atribuţiile constituţionale şi nu îl voi bloca în activitate, dar pur şi simplu nu îl voi legitima. Voi face tot posibilul să nu mai interferez, vreau să stau cât mai departe de el. Nu poţi să fii preşedinte bazat pe fantome, nesusţinut de nimeni", a spus Ponta. Preşedintele consideră că trei săptămâni de bătălie politică sunt de ajuns, iar trei luni de guvernare Ponta sunt prea mult. CITIŢI ŞI:
- Traian Băsescu: Trei săptămâni de luptă politică sunt de ajuns, trei luni de guvernare Ponta prea multe
- Crin Antonescu: "În fond, Traian Băsescu a fost demis" PLUS ce a răspuns când a fost întrebat dacă demisionează
- Ponta: "Nu o să interferez cu Băsescu în niciun fel. Nu mai particip la şedinţele CSAT". Blaga: "Ştiu că nu le convine rezultatul referendumului, dar să-l accepte"
- Wall Street Journal: Ponta ar trebui să ştie că UE nu vrea o nouă ţară în abisul economic
- Financial Times: Un impas politic la vârf este ultimul lucru de care are nevoie Bucureştiul
- "Instabilitatea din România trebuie să ia sfârşit"