Victor Ponta îl sperie pe Mircea Geoană că-l dă afară de la Senat

Un grup de senatori fideli şefului PSD au fost puşi să agite ideea schimbării lui Mircea Geoană de la şefia Senatului pentru a-i strica acestuia vizita în SUA Motivul? Răzbunare. Victor Ponta caută să-i plătească o poliţă pentru că săptămâna trecută Geonă i-a stricat armonia la Consiliul Naţional al PSD prin declaraţiile sale critice.

Ponta caută la rândul său să-i strice vizita lui Geoană lansând zvonul că acesta îşi va pierde scaunul de la Senat. Astfel, câţiva senatori mai puţin cunos­cuţi, dar apropiaţi de Ponta - Cosmin Nicula, Iulian Bădescu, Daniel Savu - au fost puşi să ridice ieri în şedinţa de grup ideea sancţionării lui Mircea Geoană. Nici mai mult nici mai puţin aceştia i-au cerut lui Ponta aflat la şedinţa senatorilor PSD ca partidul să-l revoce din funcţia de preşedinte al Senatului. Motivul invocat? Faptul că Geoană nu i-a anunţat că pleacă în SUA. Şi Ponta s-a plâns că a aflat pe surse că Geoană se află în SUA, dar, în acelaşi timp, a încercat să joace rolul preşedintelui de partid înţelegător şi înţelept. El le-a răspuns senatorilor PSD că în 2005 a fost o situaţie în care partidul a renunţat la omul său din conducerea parlamentului - Adrian Năstase - şi nu îşi mai doreşte acest lucru. A fost la mâna senatorilor PSD, dar a fost iertat Oficial, Victor Ponta nu a vrut să îşi asume public iniţierea planului de revocare a lui Geoană. "Nu ştiu, nu-mi amintesc", a răspuns Ponta întrebat fiind dacă senatorii PSD i-au cerut să retragă spriinul politic pentru preşedintele Senatului.

De altfel, dacă doreau acest lucru, senatorii PSD puteau să-l mazilească pe Geoană de faţă cu Ponta. Conform regulamentului, preşedintele Senatului e revocat la cererea grupului care l-a propus, adică al grupului PSD. Ieri, în şedinţa de grup, senatorii PSD puteau să supună la vot solicitarea celor trei şi, în prezenţa lui Ponta, nu ar fi fost greu să obţină majoritatea.

Pentru PSD, revocarea lui Geoană ar însemna şi pierderea postului de preşedinte al Senatului. Majoritatea, chiar dacă la limită, este deţinută de putere care, la organizarea de noi alegeri pentru şefia Senatului, şi-ar impune cu uşurinţă omul.

Pentru PSD ar fi o înfrângere de imagine dar şi o pierdere a influenţei în conducerea Senatului. De bine de rău, în acest moment, în şedinţele conducerii Senatului, Geoană votează alături de opoziţie, chiar şi atunci când îl critică pe Ponta Alte nemulţumiri Senatorii, în frunte cu Miron Mitrea, s-au arătat  în special nemulţumiţi de  declaraţiile pe care Geoană le-a făcut pe marginea chestiunii candidatului la preşedinţie, dar  şi de comportamentul acestuia în calitate de  şef al Senatului, ultima acţiune imputată lui Geoană fiind vizita prezentă în State. Conform surselor citate, aceasta a fost considerată un afront şi un gest  premeditat, în condiţiile în care atât Victor Ponta, cât şi liberalul Crin Antonescu urmează să efectueze o vizită în această ţară, agenda întâlnirilor cu diverşi demnitari fiind cam aceeaşi cu cea a lui Geoană. Iliescu l-a chemat la explicaţii Ion Iliescu şi Victor Ponta s-au arătat deranjaţi şi de ultimele declaraţii făcute de Mircea Geoană. Aceştia l-au acuzat în lipsă că are o "agendă proprie". Pentru declaraţiile sale privind dorinţa de a mai candida odată la preşedinţia României, Geoană riscă noi sancţiuni pe linie de partid. Şi Ponta şi Iliescu, la şedinţa BPN a PSD de azi, au propus ca Geoană să fie chemat să dea explicaţii în faţa conducerii partidului. Mingea fost preluată de  către senatorii PSD care la şedinţa de grup i-au crut lui POnta revocarea lui Geoană din fruntea Senatului, susţin surse social-democrate. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătăt la o emisiune tv că nu exclude o nouă candidatură a sa la Preşedinţie. "Aici este ca la Cupa României la fotbal, sau ca la tenis, la un turneu de tenis: ca să te califici trebuie să treci de semifinală. Semifinala aici este cea de anul viitor la alergerile parlamentare şi locale, tot ce depinde de mine voi face ca partidul pe care-l reprezint să câştige. Dacă voi fi bine plasat în sondaje, de ce nu? Dacă vor fi alţii mai bine plasaţi decât mine, vor fi ei", a declarat, sâmbătă, Geoană la Realitatea TV. Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea a ironizat gândul lui Geoană şi l-a invitat să se înscrie în PNL pentru că liberalii vor dac prezidenţiabilul în USL. "Probabil, a fost plecat din ţară în ultimul anu şi jumătate", a spus Dragnea. El a explicat că, potrivit celor stabilite în USL, PNL va da candidatul la Preşedinţiei, iar PSD va da premierul. CITIŢI ŞI:

  • Ponta despre trecerea lui Geoană la PNL: "Eu ţin la liberali!"
  • Război total în PSD. Geoană: Ponta nu e bun de premier
  • Mircea Geoană nu renunţă la visul de a fi preşedinte
  • Cum îl trimite Dragnea pe Geoană la PNL