Cercetările PSD arată că opoziţia poate câştiga în capitala Transilvaniei pe mâna lui Ioan Rus, dar e nevoie ca liberalii să cedeze poziţia de candidat obţinută la negocierile din USL. Liderul clujean Ioan Rus a declarat pentru evz.ro că în acest moment nu are în plan vreo candidatură la primăria Cluj-Napoca sau la şefia CJ.
Update 18:35: Marius Nicoară: "Ar trebui să cadă tot eşafodajul USL ca Ioan Rus să poată candida"Marius Nicoară, preşedintele PNL CLuj şi candidat al USL pentru funcţia de primar al Clujului susţine că ideea lansată că Ioan Rus ar candida în locl său la alegerile locale sunt simple speculaţii. "Sunt chestiuni aruncate de forţe oculte care ar vrea să rupă USL. Candidatura lui Ioan Rus pentru funcţia de primar al Clujului este o chestiune de speculaţie, care nici măcar nu e susţinută de măsurători. Ioan Rus are în sondajele noastre cât am şi eu sau domnul Marga. Nici nu se discută despre candidatura lui Ioan Rus", a spus Nicoară. Liderii PNL Cluj susţin că nu există niciun feld e negociere între PSD şi PNL iar nominalizarea unei alte persoane care să candideze pentru scaunul de primar al Clujului, după ce Marius Nicoară a fost deja nominalizat ar da electoratului un semn de neseriozitate. "Ar trebui să cadă tot eşafodajul construcţiei USL, adică PSD să se rupă de PNL ca Ioan Rus să poate candida. De altfel, şi Victor Ponta a transmis la Cluj, în urmă cu câteva zile faptul că eu sunt candidatul USL", a mai spus Marius Nicoară. (Mihai Şoica) Update 14:56: "Când apare ceva în EVZ ar fi mai bine să-l întrrebaţi pe domnul Andronic", s-a limitat să comenteze liderul PSD, Victor Ponta, informaţiile legate de eventuala candidatură a lui Ioan Rus. "Şi pe ce i de la Adevărul", a completat liberalul Crin Antonescu, dovedind că fiecare lider USL are propriul război cu ziare din presa scrisă. Listele de candidaţi USL, bătute în cuie de Crin Antonescu şi Victor Ponta în septembrie, ar putea fi renegociate. În PSD se ia în calcul o candidatură a liderului clujean Ioan Rus. Cei care ar putea avea o problemă sunt liberalii. La negocieri, judeţul Cluj a fost cedat de Ponta PNL-ului, care urma să desemneze candidaţii atât la primăria municipiului Cluj-Napoca, cât şi la preşedinţia CJ. Ce zice Ioan Rus Ioan Rus este deocamdată rezervat în privinţa unei candidaturi, dar liderii PSD înceară să-l convingă că poate să câştige: atât la şefia CJ, cât şi primăria municipiului. "În 2004 mi-am dorit foarte mult să ajung primar la Cluj-Napoca. Am avut un rezultat bun, dar nu destul de bun pentryu a avea succes. În acest moment în proiectul meu de viaţă nu există o canididatură la primăria municipiului Cluj-Napoca sau la preşedinţia Cj Cluj. Din partea mea există o decizie fermă de a-i sprijini pe colegii mei din USL care vor candida în Cluj", a declarat azi Ioan Rus pentru evz.ro. Presiunile pentru candidatura lui Rus sunt alimentate şi de relaţia bună dintre Ponta şi liderul clujean. Din punctul de vedere al lui Ponta, nu ar fi o problemă să candideze Ioan Rus, susţin surse din PSD. Ar fi şi greu să se opună după ce liderul clujean a ieşit public să susţină demersul lui Ponta de excludere a lui Geoană din PSD, după ce Ion Iliescu şi Adrian Năstase l-au lăsat în offside. O renegociere aşteptată Ceea ce ar trebui să facă Ponta, este să-i ceară lui Antonescu o renegociere a poziţiilor de candidaţi. Social-democraţii susţin însă că "listele nu sunt bătute în cuie". "O renegociere este foarte probabilă", susţin surse din PSD. Evoluţiile politice la nivelul Clujului, după arestarea primarului municipiului, Sorin Apostu, au relansat calculele liderilor PSD. Potrivit unor surse social-democrate, sondajele făcute arată că USL are şanse să câştige Clujul. Cu o condiţie, arată cercetările sociologice: opoziţia să vină cu un candidat viabil. În ultimele cercetări atât pentru primăria Cluj-Napoca, cât şi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, au fost incluse şi numele celor doi lideri ai grupului de la Cluj, Ioan Rus şi Vasile Dâncu, iar rezultatele au arătat că amândoi sunt cotaţi mult mai bine în opţiunile de vot decât candidaţii propuşi de PNL, Horia Uioreanu şi Marius Nicoară. Subiectul candidaturii lui Ioan Rus a fost discutat şi pe 30 noiembrie, când Victor Ponta a fost la Cluj pentru lansarea programului USL pe Justiţie.
Ioan Rus a mai candidat la Primăria Cluj-Napoca în 2004. A fost învins de Emil Boc la o diferenţă mică de voturi, după ce, în primul tur, Rus se clasase pe primul loc. La alegerile din 2000, Rus a câştigat şefia CJ Cluj, funcţie la care a renunţat după desemnarea sa ca ministru de Interne în guvernul Năstase. Citiţi şi:
- Ponta şi Antonescu încearcă Ardealul cu degetul
- De ce nu ajunge USL la "pieptul ardelenesc"