Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat, azi, în plenul Parlamentului, că a cerut specialiştilor din Ministerul Finanţelor să propună în prima şedinţă de Guvernul o soluţie prin care fondurile acordate de cabinetul Ungureanu primăriilor PDL să fie recuperaţi şi folosiţi la salarii şi pensii.
Victor Ponta a acuzat Guvernul Ungureanu că a cheltuit "ilegal şi ilegitim" 170 milioane euro din Fondul de rezervă, pentru a finanţa campania electorală a unor aleşi locali PDL.
"Mă angajez ca Fondul de rezervă să nu mai fie folosit niciodată pe criterii politice, pentru campanii electorale, ci doar conform legii, pentru situaţii cu adevărat de urgenţă. Mai mult, am solicitat specialiştilor din Ministerul Finanţelor ca mâine (marţi-n.r.), printr-un act normativ, să încercăm să recuperăm acei bani, de 170 milioane euro, şi să-i folosim acolo unde avem cu adevărat nevoie, la reîntregirea pensiilor şi a salariilor", a afirmat Victor Ponta.