Ponta şi Antonescu, alături de Dragnea. Liderii USL se AUTODENUNŢĂ

Acţiunea procurorilor împotriva secretarului general al PSD, Liviu dragnea, este una "politică", a acuzat liderul PNL, Crin Antonescu. În semn de solidaritate cu Dragnea, liderii USL au anunţat că se vor autodenunţa la DNA.

"Am văzut că, după alegeri, tot sunt chemaţi o serie de lideri politici, pe motive curat politice. Îi am în vedere pe Victor Dobre, pe Teodor Atanasiu, pe Marius Nicoară, pe Horea Uioreanu. Acum şi Liviu Dragnea. Mi se pare o acţiune curat politică şi inacceptabilă. Nu comentez acuzaţiile, dar ceea ce văd cu ochii liberi este un atac curat politic al Parchetului General la lideri politici dintr-o singură parte - din USL", a declarat Crin Antonescu, la sediul USL. Acesta a mai spus că, "nu întâmplător" preşedintele Traian Băsescu le-a mulţumit inclusiv în discuţia cu ambasadorii români unor instituţii "cărora nu avea de ce să le mulţumească", respectiv Parchetului, serviciilor. Comisie parlamentară de anchetă Totodată, Antonescu a  spus că USL va cere comisie parlamentară pentru modul în care sunt anchetaţi cetăţeni simpli în legătură cu referendumul, şi a anunţat că Uniunea va trimite scrisori forurilor europene referitor cu această situaţie. Liderul PNL a citit din comunicatul DNA remis în legătură cu Liviu Dragnea, precizând că din acest comunicat reiese că instituţia aduce oficial acuzaţii care vizează acţiuni politice. Liderii USL se autodenunţă. Ponta: "Da, am îndemnat oamenii să voteze «DA»" În acest context, Antonescu şi Ponta au anunţat că se autodenunţă, pentru că au îndemnat cetăţenii să vină şi să se exprime prin vot la referendum. "Vă anunţ decizia mea de a anunţa direct DNA-ul că am ştiut, l-am instigat pe Dragnea să organizeze campania noastră pentru referendum. Da, am îndemnat oamenii să meargă la vot, să voteze şi dacă acest lucru, e o faptă penală şi Antonescu, si eu, urmează să fim sancţionati penal de către DNA, pentru că nicio instanţă şi niciun judecător nu va accepta vreodată aşa ceva. Trebuie să mă cheme să mă audieze, m-am autodenunţat. (...)Mă voi prezenta la DNA cu toţi membrii conducerii USL pentru a fi trasi la răspundere. Dl Dragnea a îndemnat oamenii să vina vot, şi eu am facut asta, măcar sa fie un lot mare", a spus Ponta.