Premierul Victor Ponta i-a cerut vicepremierului Gabriel Oprea, la începutul şedinţei Guvernului, să coordoneze în continuare toate acţiunile, astfel încât perioada intemperiilor să fie trecută "cu bine".
"Vicepremierul Oprea este cel care coordonează acţiunile specifice, cu tot ce înseamnă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţie şi Jandarmerie, dar şi Armata ştiu că aţi intervenit şi CNADNR-ul în aşa fel încât să trecem cu bine peste, până la urmă, o perioadă normală de iarnă (...) Vă rog să rămâneţi să coordonaţi toate acţiunile sperând în acelaşi timp că şi fiecare să înţeleagă că în situaţii de iarnă e nevoie de mai multă prudenţă şi de mai multă atenţie. E şi perioadă de Sărbători. Domnule vicepremier, vă rog să le transmiteţi oamenilor să-şi facă datoria şi le mulţumesc anticipat pentru ceea ce au de făcut", a spus premierul Victor Ponta la Palatul Victoria.
Totodată, Ponta a mulţumit angajaţilor Ministerului de Interne, Armatei şi CNADNR pentru modul în care au intervenit în deszăpeziri şi a afirmat că speră ca fiecare persoană să înţeleagă că, în situaţii de iarnă, este nevoie de mai multă prudenţă şi atenţie, conform Mediafax.
"Sper ca şi fiecare să înţeleagă că, în situaţii de iarnă, e nevoie de mai multă prudenţă şi de mai multă atenţie. E şi perioadă de Sărbători", a spus Ponta, în şedinţa de guvern.
El a mulţumit Ministerului de Interne, incluzând Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeria, Poliţia, precum şi Armatei şi Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), pentru modul în care au intervenit în ultimele ore.
Ponta a apreciat însă că este vorba, totuşi, de o perioadă normală de iarnă, dar că operaţiunile de deszăpezire trebuie coordonate în continuare.