Executivul trebuie să discute cu Parlamentul despre poziţiile publice “incalificabile" pe care Roberta Anastase le-a afişat la adresa unui membru al Guvernului.
“La prima întâlnire a noastră ca şi Guvern cu Parlamentul trebuie să discutăm despre poziţiile publice incalificabile şi inacceptabile ale preşedintei Camerei Deputaţilor la adresa unui membru al Guvernului. Solicitarea mea către dumneavoastră a fost şi rămâne de a avea o poziţie instituţională, decentă, civilizată în raporturile cu preşedintele ţării şi cu Parlamentul, dar asta nu înseamnă că o să accept gesturi incalificabile şi inacceptabile la adresa dumneavoastră ca membri ai Guvernului", le-a spus Ponta membrilor Cabinetului.
El le-a mai transmis că Executivul pe care îl conduce trebuie să ofere respect celorlalte instituţii ale statului şi să primească în schimb acelaşi respect.
“Altfel, lucrurile nu pot să evolueze în România decât într-o direcţie pe care cred că nu o dorim, cei care mai avem raţiune şi bun-simţ. Nu mă refer la alţii care văd că dovedesc lipsa totală a acestor calităţi absolut necesare în conducerea unor instituţii publice", a adăugat Ponta.