Curtea Constituţională nu se poate pronunţa pe schimbarea din funcţie a unui preşedinte al unei Camere a Parlamentului, crede premierul Victor Ponta, care se declară convins că Antonescu nu trebuie să-şi facă griji mâine, când judecătorii Curţii vor lua în discuţie solicitarea PDL de repunere în drepturi a lui Vasile Blaga.
"Nu contează că mai este foarte puţin (n.r. până la sfârşitul sesiunii parlamentare), contează că deja CCR s-a pronunţat şi a spus foarte clar - ceea ce mie mi se pare corect - că dacă Parlamentul adoptă hotărâri care modifică drepturi fundamentale ale cetăţeanului sau regimul constituţional al unor instituţii evident că CCR se poate pronunţa, când Parlamentul ia hotărâri cu caracter intern cine pe ce funcţie e într-o comisie - vicepreşedinte sau preşedinte nu se pronunţă Curtea Constituţională. A spus deja lucrul acesta. Scrie în Constituţie că Roberta Anastase trebuie să fie preşedintă?", a comentat Ponta, la finalul şedinţei USL. Antonescu "nu are o problemă de funcţie" Întrebat dacă există motive ca Antonescu să se teamă pentru funcţia de preşedinte al Senatului, liderul PSD a spus că nu e nicio problemă şi că liderul PNL oricum nici nu o dorea. "Vă mai explic încă o dată dl Antonescu nu a vrut să fie preşedintele Senatului. A fost o decizie pe care noi am luat-o şi la un moment dat chiar l-am convins. Nu are nicio problemă de funcţie. Aici problema este că în orice ţară şi în orice Parlament civilizat, lucru pe care l-au constatat şi colegii noştri din Europa, funcţia de preşedinte al Parlamentului aparţine majorităţii, iar dl Blaga a uzurpat acea funcţie în momentul în care s-a eliberat de dl Geoană şi uzurpatorii rămân fără funcţie mai devreme sau mai târziu, iar dacă PDL consideră că mai este ceva de numărat fraudulos ca să o pună pe doamna Anastase îi atenţionez că nu mai au ce să numere, nu mai au nevoie de doamna Anastase", a adăugat el. Trei fisuri în argumentaţia lui Ponta Argumentaţia lui Ponta are câteva puncte slabe. Unul ar fi acela că Mircea Geoană a rămas preşedinte al Senatului încă doi ani după ce PSD nu a mai fost la guvernare cu PDL. Altul - că Vasile Blaga, în momentul în care a fost ales preşedinte al Senatului, era susţinut de majoritatea parlamentară şi guvernamentală coagulată în jurul PDL. Nu în ultimul rând, dacă acum Ponta crede că nu e treaba CCR cine conduce Senatul, anul trecut el era de altă părere. Stă dovadă contestaţia prin care PSD a atacat numirea lui Blaga în fruntea Senatului după ce Geoană a fost dat afară din partid şi şi-a pierdut astfel şi funcţia.