Primul-ministru a părăsit pentru scurt timp întâlnirea cu oamenii de afaceri de la Camera de Comerţ, iar la întoarcere a anunţat că şeful statului "îl lasă" fără ministrul de Externe, Andrei Marga.
Ulterior, premierul a declarat că Andrei Marga ar fi fost ameninţat cu suspendarea pentru că nu a trimis la Palatul Cotroceni documentele necesare acreditării viitorului ambasador al României în Italia. Ponta a fost contrazis însă de propriul ministru de Externe, chiar în timp ce dădea declaraţii presei. "Nici nu ştiu la ce vă referiţi", a spus Marga, chestionat în legătură cu afirmaţiile premierului. Şeful diplomaţiei a susţinut că nu a avut nici o discuţie cu Băsescu pe tema suspendării.
Şi Administraţia Prezidenţială a negat imediat declaraţiile lui Ponta, purtătorul de cuvânt, Bogdan Oprea, spunând că nu a fost făcut nici un demers împotriva lui Marga.