Ponta a scris pe Twitter: "Cei din PDL au intrat în logica boicotului"

Premierul este numulţumit de faptul că PDL nu au fost de acord să mute alegerile parlamentare pe 25 noiembrie. Liderul PSD se teme de o prezenţă redusă a electoratului pe 2 decembrie, după ziua liberă de 1 Decembrie

"Am ajuns în situaţia în care cea mai proastă lege electorală posibilă rămâne în vigoare, că aşa au vrut cei de la PDL", este una dintre postările premierului

"Tot cei de la PDL nu au fost de acord să avem alegerile în luna noiembrie. Suntem obligaţi să adoptăm data de 2 decembrie", mai adaugă acesta. Victor Ponta mai scrie că opoziţia nu doreşte ca românii să vină la urne într-un număr cât mai mare. "Cei din PDL au intrat în logica boicotului şi se gândesc că e mai bine sa nu vina lumea la vot".

Decontul pentru fondurile europene

"Cea mai gravă problemă a acestei toamne pentru România e că uşor, uşor începe să vină decontul pentru anii pierduti pentru fonduri europene", mai postează primul-ministru. "Există două variante: ori încercăm să le rezolvam împreună, ori ne aruncăm unii pe alţii vina, şi o să pierdem banii pentru România", conchide acesta pe Twitter.