Ponta: Anastase a încercat o diversiune. A adus revoluţionari fabricaţi să huiduie şi să mimeze sprijin pentru PDL

Huiduit în plenul reunit al Parlamentului de invitaţii aduşi de Putere la sesiunea extrordinară de astăzi, preşedintele PSD, Victor Ponta o acuză pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, că ar fi încercat o diversiune aducând ''revoluţionari fabricaţi'' să mimeze sprijin pentru PDL şi să huiduie Opoziţia.

Într-o postare pe blogul personal, liderul social-democraţilor sa explicat că mesajul său critic la adresa “revoluţionarilor" din Parlament s-a referit ''exclusiv la cei postaţi la balcoane pentru a striga împotriva Opoziţiei''.

''Azi, în Parlament, Roberta a încercat o diversiune. A adus revoluţionari fabricaţi, puşi să huiduie, ca să mimeze sprijin pentru PDL. Nu-i bai dacă ei se păcălesc singuri că lumea încă îi iubeşte. Voiam doar să fie clar, pentru cei care n-au văzut atent la tv, că mesajul meu s-a referit exclusiv la cei postaţi la balcoane pentru a striga împotriva Opoziţiei. Cum au fost ei convinşi că 'trăiesc bine'? Răspunsul e simplu. (...) Pur şi simplu, oamenii au fost cumpăraţi cu bani publici'', precizează preşedintele PSD, care a postat pe blog un protocol încheiat între Blocul Naţional al Revoluţionarilor, Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi Ioan Oltean şi Mircea Toader, din partea PDL.

''Mă întreb acum, oare cine politizează protestul oamenilor care îşi strigă disperarea în stradă?'', conchide retoric preşedintele PSD, Victor Ponta.

În timpul sesiunii eaxtrordinare, siderat că este tot timpul obstrucţionat şi huiduit de invitaţii PDL prezenţi la balcoanele plenului, Ponta i-a ameninţat pe revoluţionari că le va tăia privilegiile dacă va ajunge la guvernare, adică banii “obţinuţi necinstit" de unii în cazul în care Guvernul le va înapoia aceşti bani.

“Domnule prim-ministru, vă rog să nu le daţi înapoi banii pe care îi obţin necinstit şi dacă îi daţi dumneavoastră, îi luăm noi când venim la putere", a afirmat Ponta.

Liderul social-democrat a apreciat că huiduielile reprezentanţilor organizaţiei de revoluţionari prezenţi în sală la adresa membrilor Opoziţiei, sunt “împotriva ideii de dialog" şi “seriozitate".

“Fac un apel la dumneavoastră (la preşedintele de şedinţă, preşedintele Senatului, Vasile Blaga - n.r.), cred că este împotriva ideii de dialog, de seriozitate pe care oamenii o aşteaptă de la noi să admiteţi ca o organizaţie de revoluţionari să vină aici să huiduie Opoziţia", a spus Ponta.