Cei care vor fi prinși că au aplicat scumpiri la alimente înainte de scăderea TVA pot fi penalizați
Scandalul creșterii pre țurilor în supermarket a ajuns ieri la Guvern, unde premierul a trasat sarcini autorităților să îi depisteze pe cei care vor să profite, în detrimentul consumatorilor, de scăderea TVA la alimente. Astfel, Ministerul Agriculturii, Consiliului Concurenţei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ar trebui ca până săptămâna viitoare să verifice dacă unii agenți economici măresc prețurile alimentelor înainte de scăderea TVA, a spus ieri premierul Victor Ponta. Acesta i-a avertizat pe cei care încalcă principiul competitivităţii în acest fel că nu va ezita să ia „măsuri dure” precum introducerea unor taxe speciale.
Cum se justifică retailerii
Reprezentanții retailerilor acuzați că ar fi majorat prețurile au spus că a fost vorba de promoții aferente perioadei de Paște, care s-au încheiat. Alimentele ieșind din perioada de promoție, par să se fi scumpit.
Pe de altă parte, retailerii se confruntă însă și cu acuzații și din partea producătorilor care spun că prețul de la raft este și de trei ori mai mare decât cel de la poarta fabricii. „Producătorilor li se adaugă la preț toate aceste taxe de publicitate, de raft etc. În schimb, li se interzice din partea supermarketurilor să colaboreze cu magazinul mic de cartier, unde ar beneficia de prețuri mai mici la raft”, a declarat ieri Cristian Pârvan, secretar general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România.
De la 1 iunie, TVA la alimente și la băuturile nealcoolice ar urma să fie diminuată de la 24 la 9%. Unii consumatori au sesizat însă scumpiri la raft înaintea acestei date. Dacă reducerea TVA se va aplica după ce au avut loc scumpiri cu doar câteva zile înainte, consumatorii nu vor beneficia, practic, de această diminuare de taxă.